Prima ediție a Dezbaterilor GSS s-a desfășurat în sala Constantin Stoicescu a Facultății de Drept, Universitatea din București, pe data de 29 februarie 2016, aducând în prim-plan două tematici de actualitate, pentru care cei 12 membri ai celor patru echipe participante au trebuit să aducă argumente sau contraargumente: „Cote obligatorii vs. cote voluntare în contextul crizei refugiaților” și „Libertatea individuală vs. securitate în contextul terorismului.”

Domnul Ștefan Popescu, secretar general al Comisiei pentru Studii Prospective a Academiei Române, a deschis evenimentul, în calitate de keynote speaker, punctând cauzele și tendințele celor două subiecte ce urmau să fie dezbătute.

Cele patru echipe au concurat pentru a apăra sau a ataca, la alegere, una dintre cele două moțiuni, fiecare membru având la dispoziție 3 minute să îşi pregătească argumentul şi alte maximum 3 minute să îl prezinte. Echipele câștigătoare din fiecare moțiune s-au duelat în finală, temele pentru această etapă fiind propuse cu o săptămână înainte de eveniment. Dintre acestea, a fost extrasă, prin tragere la sorți, tema „Cetățenie europeană vs. Cetățenie națională”. Concurenții au avut la dispoziție 20 de minute pentru a-și pregăti argumentele, timp în care a existat și o scurtă sesiune de networking.

Juriul dezbaterii a fost format din domnul Ștefan Popescu, secretar general al Comisiei pentru Studii Prospective a Academiei Române, domnul Șerban Cioculescu, profesor asociat al Facultății de Științe Politice, Universitatea din București, domnul Claudiu Nicolau- Public Speaker, Theo Simion, ARDOR Muntenia și Loredana Năstase, Alumn al Grupului de Studii de Securitate. De altfel, atât juriul, cât și publicul au fost invitați să adreseze, la finalul fiecăreia dintre cele două runde de dezbateri, dar și în etapa finală, câte o întrebare pentru echipa pro și una pentru echipa contra.

 

______________________________________________________________________________________________ Opiniile prezentate în articol aparțin exclusiv autorului, acesta fiind unicul responsabil de conținutul textului. Acestea nu constituie poziția oficială a GSS.