Modelul rusesc al investigațiilor private

Modelul rusesc al investigațiilor private

posted in: Uncategorized | 0

Rezumat:

Utilitatea și relevanța acestui articol sunt date de prezentarea istorică a emergenței profesiei de detectiv în Rusia, insistând pe drepturile și obligațiile acestora în cadrele legislative aferente. Totodată, articolul prezintă și realitatea actuală prin cadrul legislativ ce reglementează profesia în Rusia. Ceea ce transpare din modelul rusesc este faptul că într-o societate democratică precum a noastră, nu putem să ne raportăm la aceleași practici și mecanisme de acțiune precum într-o societate autoritară. În al doilea rând, chiar dacă există similaritudini la nivel de practică a investigațiilor private, noi încercăm să le punem în lumină ca fiind practici greșite și care nu trebuie urmate de practicienii din domeniu din România. Morala articolului este aceea că pentru a cunoaște și înțelege ce nu faci bine ca practician în domeniu și pentru a-ți îmbunătăți munca, trebuie să studiezi și modele care sunt greșite și eronate în practică în termeni de costuri (materiale, de timp, capital de imagine etc.), din perspectiva drepturilor omului, și a modelului economic.

 

  1. Istoria profesiei de detectiv/investigator (syshchik)[1]*

 

În 22 ianuarie 1669 au fost publicate „Articolele despre furt, jaf și fapte criminale”[2], care au schimbat natura sistemului judiciar[3] al Rusiei, rămas relativ neschimbat din cele mai vechi timpuri.[4] Detectivii erau persoane încredințate de guvern pentru a se ocupa de gestionarea infracționalităților și descoperirea adevărului. Aceștia erau tratați ca funcționari publici. Reforma a introdus profesia de detectiv ca o nevoie identificată în acea perioadă, având în vedere incapacitatea și ineficiența administrațiilor publice centrale și locale de a controla și gestiona amenințările și riscurile la adresa statului moscovit în formare, dar și la adresa indiviziilor, care erau cei afectați și aveau nevoie de protecție. Astfel, „zonele” unde administrațiile nu puteau inverveni și gestiona cazurile au fost atribuite detectivilor. Aceste „zone” sau posturi necesitau calități fizice și calități intelectuale, cum ar fi alfabetizarea și abilități de matematică, precum conducerea și înregistrarea anchetelor și contabilizarea taxelor primite. Cazurile de mai jos vor indica nevoia de expertiză din partea detectivilor.[5]

Aceștia aveau doar cinci categorii limitate de competență[6], însă doar patru ne interesează, după criteriul relevanței:

1) nu este prezentă niciuna dintre elementele necesare pentru a justifica tortura pârâtului: nu se recuperează bunurile furate aflate în posesia inculpatului; nu se face denunțarea făptuitorului de către altcineva sub tortură; nu există o anchetă;

2) o persoană autorizată într-o investigație, dar care, ulterior, comite o crimă; detectivul ar trebui să emită ordonanța într-un asemenea caz;

3) detectivul ar trebui să organizeze confruntări ochi-la-ochi și să investigheze altfel unde majoritatea martorilor dintr-o anchetă îl numesc pe un suspect drept o persoană bună, dar o minoritate îl calomniază; investigatorul trebuie să perceapă amenzi corespunzătoare de la persoanele care calomniază;

4) cazurile în care bunurile au fost furate și o descriere a acelor bunuri depuse sau înregistrate la cancelariat sau la administrația de control a infracțiunilor; în cazul în care un reclamant nu a depus o astfel de declarație, dar încă a acuzat pe cineva că a furat o astfel de proprietate neînregistrată, detectivul trebuie să rezolve astfel de cazuri;[7]

Aceste atribuții sugerează că detectivii urmau să facă o parte substanțială a muncii poliției, adică prin arestarea făptuitorilor, colectarea amenzilor și efectuarea anchetelor.[8]

În secțiunea a treia se descriu cazurile de furt și apelul la detectivi pentru identificarea persoanelor dispărute de la domiciliu. Secțiunea stabilește reguli detaliate privind modalitățile de căutare. Se precizează reguli detaliate ale procedurilor de căutare în casă. Acestea includ:

1) legitimarea formei permanente de căutare a unui spațiu comun de peste douăzeci de mile;

2) participarea la căutarea tuturor persoanelor;

3) retragerea declarației verbale;

4) impunerea de sancțiuni pentru refuzul de a depune mărturie etc.[9]

O a doua măsură substanțială este utilizarea mărturiei martorilor. Se precizează că mărturia martorilor urma să fie înregistrată în prezența detectivilor și semnată de martor. Totodată, se clarifică faptul că detectivii urmau să accepte numai dovezi de primă mână sau martori oculari.[10]  Se menționează[11] și problema perenă a stocării datelor/cazurilor de investigație și protecția lor (atunci se stocau în parohie). Trebuiau să păstreze înregistrări scrise ale mărturiei fiecăruia intervievat sau interogat.[12] Aceștia urmau, de asemenea, să colecteze amenzile și taxele și să prezinte anual „raportul” Cancelariei Jafului privind toate colecțiile și să transmită orice exces/surplus deținut.[13] De punctat că detectivii erau numiți de Cancelaria Jafului din Moscova. Un alt punct important de remarcat este problema recuperării banilor.[14]

Pentru prima dată în Rusia, reglementarea juridică din 1669 pune accent pe declarațiile martorilor și îi integrează în sistemul de dovezi medico-legale (forensic evidence). Se face legătura pentru prima dată între procesul de punere sub acuzare (tribunal) și procesul de investigație. Încă din 1649, Codului de Drept definește esența și locul mărturiei în sistemul de probă. Asfel, s-a pus problema apropierii dintre cele două procese prin pătrunderea unor investigații începute în procesul de punere sub acuzare.[15] Codul din 1949, în capitolul X, oferă și unele detalii despre modul de desfășurare a anchetei în litigiile civile, dar nu face referire la procedurile aplicate în litigiile penale.[16]

În plan juridic modern există o diviziune între procesele civile și cele penale. Însă, sistemul juridic din Moscova din acea perioadă a pus în evidență cum cele două procese pot interacționa. Valoarea dovezilor în procesul de punere sub acuzare (instanță) a rămas destul de importantă. Codul din 1649 a stipulat prezența martorilor de ambele părți ale procesului. Retragerea martorilor a fost interzisă. În acest sens, V. I. Sergheevici credea că reclamantul a aplicat principiul unanimității martorilor, și anume că, și părinții au fost forțați să depună mărturie împotriva copiilor lor. O altă formă de mărturie a fost făcută prin „referință partajată”, care constă în legătura dintre cele două părți asupra aceluiași martor sau acelorași martori.[17]

 

  1. Modelul rusesc actual al detectivilor: cadrul legislativ și evoluții actuale

Modelul rusesc din prezent se bazează pe legi restrictive care reglementează fluxul de informații privind dosarele civile și cele oficiale. Detectivii sunt foarte limitați în accesul legal la anumite tipuri de surse. Acest lucru crește costul investigației. Agențiile federale, regionale rareori împărtășesc informații între ele. Accesarea informațiilor necesare necesită o cunoaștere precisă a agenției care are informațiile necesare. Această complexitate se adaugă costurilor și duratei investigației. Uneori, o mare parte din timpul detectivului este petrecut pentru a determina care agenție are înregistrările necesare.[18]

Legea care reglementează profesia detectivului a fost adoptată în 11 martie 1992.[19] Detectivul privat este cetățeanul Federației Ruse înregistrat ca antreprenor individual, care a obținut licența de detectiv. Activitatea de detectiv și de securitate privată se desfășoară pentru investigare și pentru protecție.

În vederea efectuării de investigații, se autorizează următoarele tipuri de atribuții:

1) colectarea datelor cu privire la cauzele civile pe bază de contract cu participanții la proces;

2) studierea pieței, colectarea informațiilor pentru negocierile de afaceri, dezvăluirea partenerilor de afaceri insolvabili sau incorecți;

3) stabilirea circumstanțelor de utilizare ilicită în activitatea întreprinderii a logourilor și denumirilor, o concurență neloială și, de asemenea, divulgarea datelor care fac un secret comercial;

4) constatarea datelor biografice și a altor date care descriu persoana despre cetățeni separați (cu aprobarea scrisă) la încheierea contractelor de muncă și alte contracte;

5) căutarea cetățenilor dispăruți;

6) căutarea întreprinderilor, unităților, proprietăților;

7) colectarea datelor cu privire la cauzele penale pe bază de contract cu participanții la proces. În termen de o zi de la data încheierii contractului cu persoana fizică sau juridică privind colectarea acestor date, detectivul privat este obligat să notifice persoana care efectuează ancheta, inspectorul, procurorul sau instanța, în a cărei competență există o cauză penală.[20]

Licențierea se face cu documentele care confirmă cetățenia sa, prezența educației juridice sau pregătirea specială pentru munca de detectiv privat sau experiența de lucru în structuri operative sau de investigare nu mai puțin de trei ani.

Licența de muncă în calitate de detectiv particular depinde de organul de aplicare a legii în termen de o lună de la data depunerii cererii de către cetățeanul care solicită primirea acestuia pe o perioadă de trei ani.

Restricțiile detectivului sunt următoarele:

1) să ascundă de la organele de aplicare a legii faptele care i-au fost cunoscute pentru infracțiunile în curs sau săvârșite;

2) să colecteze date legate de viața privată, convingeri politice și religioase ale indivizilor;

4) să efectueze activități video-audio-fotografiere în spații de serviciu (birouri) sau în alte spații fără aprobarea scrisă a respectivelor persoane oficiale sau private;

5) să apeleze la acțiuni care încalcă drepturile și libertățile cetățenilor;

6) să comită acte care pun în pericol viața, sănătatea, onoarea, demnitatea și proprietatea cetățenilor;

7) să falsifice materialele sau să inducă în eroare clientul;

8) să dezvăluie informații colectate în timpul executării obligațiilor contractuale, inclusiv informații referitoare la protecția vieții și sănătății cetățenilor și/sau protecția proprietății clientului; să le utilizeze în orice scop care contravine intereselor clientului sau în interesul terților, cu excepția cazurilor prevăzute de legislația Federației Ruse;

9) să transfere licența pentru exercitarea profesiei către alte persoane;

10) să obțină și să utilizeze informațiile conținute în bazele de date speciale și analitice ale autorităților care desfășoară activități de investigație operațională, încălcând ordinea stabilită de legislația Federației Ruse.[21]

În ceea ce privește contractul cu beneficiarul, copia raportului este supusă depozitării în arhiva întreprinderii pe termen de trei ani.

În timpul desfășurării activității de detectiv particular, acesta este autorizat să aplice mijloace speciale și să realizeze activitate de securitate privată – mijloacele speciale și armele de foc pot fi utilizate numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și în limitele drepturilor acordate de licență.

Detectivii privați au dreptul de a aplica mijloace speciale în următoarele cazuri:

1) pentru a reflecta atacul direct îndreptat asupra vieții și sănătății lor;

2) pentru suprimarea unei infracțiuni împotriva proprietății protejate de aceștia atunci când infractorul prezintă rezistență fizică.[22]

În prezent, există un nou proiect de lege intitulat: „Despre activitatea detectivului privat”[23]. Documentul poate spori în mod semnificativ drepturile detectivilor privați, de exemplu, va oferi posibilitatea de a proteja informațiile despre clienți și de a solicita date de la autoritățile guvernamentale.

Recursul la detectivii particulari din Rusia poate fi împărțit în două componente: business intelligence sau informații pentru afaceri (traducerea românească) cum ar fi verificarea partenerilor de afaceri, contractori și clienți, precum și investigații privind frauda, conspirația, îmbogățirea ilicită etc.; cea de-a doua componentă vizează investigarea internă a crimelor, furturilor și disparițiilor. Detectivii nu sunt vizați în mod particular de cetățeni, decât atunci când oamenii sunt refuzați de structurile de stat; detectivul particular fiind ultima speranță și singurul specialist care poate oferi asistență juridică.[24]

Există un grad de complexitate al muncii legată de piețele albe, gri și negre condiționate ale serviciilor de detectivi. Piața albă se referă la furnizarea de servicii juridice într-un mod legal. De exemplu, verificarea datelor privind pașapoartele, amenzilor și a datoriilor. Acest nivel de informație poate fi numit superficial, deoarece detectivul poate accesa doar surse deschise și legale. Piața gri este furnizoare de servicii juridice în mod ilegal. De exemplu, compania a intentat un proces și trebuie să afle cine a scris un document: dacă sunt persoane afiliate unor organizații diferite, există un conflict de interese, încălcarea secretelor comerciale și așa mai departe. Această informație a fost extrasă în moduri subtile (de exemplu, printr-un sondaj al prietenilor), dar dacă este necesar, va fi posibil să se confirme prin mijloace legale.[25]

În cele din urmă, de pe piața neagră se obțin informații ilegale, cum ar fi secrete comerciale, prin mijloace ilegale (de exemplu, interceptarea convorbirilor telefonice).

Aproximativ 85% dintre detectivii din Rusia lucrează la nivelul informațiilor de vânzare, tranzacționare, adică din surse deschise albe și gri. Doar 10-15 % dintre detectivi sunt implicați profesional în activități de filaj. Aceștia sunt persoane cu experiență relevantă – fostele organe de aplicare a legii și foști ofițeri de informații.[26] Este interesant de remarcat acest aspect, deoarece în România proporțiile sunt pe dos. 10-15% dintre agențiile de detectivi particulari își bazează munca pe surse deschise albe și gri, pe când 80-85% se bazează pe filaj. De ce acest lucru?

În Rusia, legea este foarte strictă și statul subordonează agențiile de detectivi. Este un control centralizat al colectării și utilizării/consumului de informații și de-a lungul istoriei – informația a fost un subiect delicat ce ar putea conduce la critica ordinii socio-politice existente. Atenție – chiar și sursele deschise presupun controlul accesului în Rusia (Internet, VKontakte, majoritatea agențiilor de presă, radio, TV). Nu poți compara de exemplu, accesul la surse deschise din Suedia și Rusia, căci în prima informația e bun public și statul suedez oferă acces la informație fiecărui cetățean, drepturi largite și obligații care transpar din cadrul legislativ general și simplificat. În al doilea caz, în Rusia, infomația face parte dintr-o cultură de securitate specifică doar unui segment profesional, în speță militar. Într-o paranteză, după 27 de ani, deși s-a format o arhitectură instituțională de control civil-militar în România, mentalul elitelor românești din instituțiile respective este afectat în continuare de cultura secretului. Acestea nu au învățat ce este secret și ce nu este secret și de ce informația trebuie să fie un bun public !

Pedepsele obținerii informației ilegale în Rusia sunt pe măsură, după cum voi expune mai jos și licența de detectiv poate fi pierdută. Totuși, este interesant că 85 %, un procent relativ mare de agenții de detectivi obțin informația doar din surse deschise. Piața de investigații private nu este așa dezvoltată în Rusia (multe agenții de investigații private operează pe piața rusă din afara țării, având conexiuni locale), iar piața economică în general, continuă să meargă pe un model economic falimentar: extragerea și vânzarea hidrocarburilor. Tranziția în Rusia s-a făcut de la o economie planificată la o economie controlată sau gestionată (managed economy, precum conceptul de managed democracy propus de Surkov). Lipsa transparenței corporative – un efect rezidual al erei sovietice anterioare – crește în mod inevitabil riscurile de desfășurare a afacerilor.[27] Numărul de licențe valabile în 2016 era de apoximativ 900. Licența este valabilă timp de cel puțin cinci ani, după care poate fi prelungită.[28] Prin urmare, numărul mic de detectivi raportat la dimensiunea țării, legile restrictive i-au determinat pe aceștia să facă apel la sursele deschise și de a nu risca prin recurgerea la obținerea ilegală a informațiilor.

În 2010, legea detectivilor a fost modificată în ceea ce privește cooperarea cu instanțele judecătorești. Oleg Pytov, un detectiv ce profesează din 1992 a povestit un caz: „În cursul unei alte investigații, am constatat că inculpatul în caz de divorț, care nu avea nimic de recuperat, a rescris apartamentul pe o rudă apropiată. În instanță puteți dovedi că apartamentul a fost deținut la momentul căsătoriei […]”[29]. Abaterea de la lege este plină de pedeapse și poate duce până la închisoare. În conformitate cu articolul 139 din Codul penal („încălcarea inviolabilității locuinței”) – până la trei ani, în conformitate cu articolul 138 din Codul penal („încălcarea secretului corespondenței”) – la patru, conform articolului 137 din Codul penal („încălcarea inviolabilității vieții private”) – până la cinci, în conformitate cu articolele 203 din Codul penal („abuzul de autoritatea de detectiv particular în îndeplinirea îndatoririlor”), 183 din Codul penal („achiziția ilegală a secretelor comerciale”) și 272 din Codul penal („accesul ilegal la informația din calculator”) cu până la șapte ani de închisoare.[30]

În Rusia, cea mai mare parte a datelor obținute pentru a fi utilizate în instanță este imposibilă. Proiectul de lege prevede că detectivii vor putea solicita documente de la autoritățile naționale și li se va cere să le furnizeze. De asemenea, ca parte a investigației, cu acordul detectivului, acesta se va putea întâlni cu suspectul sau cu cel acuzat într-un caz penal.

 

Articol redactat de Patrick Rus

 

Bibliografie

 

[1]Denumirea originară în limba rusă regăsită în, I. D. Belyaev, „Newly Promulgated Articles on Theft, Robbery and Murder Cases” [Novoukaznye stat ‘i ,o tatebnykh, razboinykh i ubiistvennykh delakh], Institute of Russian Civilization, disponibil în rusă la: http://www.rusinst.ru/articletext.asp?rzd=1&id=2806, accesat la 09.11.2017.

*Doresc să mulțumesc lui Mihnea Orjan pentru ghidarea acordată autorului și corectarea adusă textului din perspectivă juridică.

[2] Ibid.; Pentru o descriere a contextului de securitate din acea perioadă din Rusia, vezi, G.G. Weickhardt, „Late Muscovite Criminal Law: the Newly Promulgated Articles of 1669”, Russian History, 34:1, 2007, 383 – 399.

[3] De menționat că legea din 1669 a fost inspirată din legea bizantină și legea greacă, pentru a face o formă cât mai cuprinzătoare și sofisticată.

[4] Kulikovsky Alexei Petrovich, „Peculiarities of legal regulation of witness testimony in the Cathedral Code of 1649 and „Novokuzneck” Articles”, Gaps in Russian legislation, 5, 2011, disponibil în rusă la: https://cyberleninka.ru/article/n/osobennosti-pravovoy-reglamentatsii-svidetelskih-pokazaniy-v-sobornom-ulozhenii-1649-g-i-novoukaznyh-statyah, accesat la 10.11.2017; „Novokuzneck” vine de la un oraș situat în partea sud-centrală a Rusiei; Istoric originea vine de la satul Kuznețk, fondat în 1617.

[5] G.G. Weickhardt, „Late Muscovite Criminal Law: the Newly Promulgated Articles of 1669”, Russian History, 34:1, 2007, 383 – 399.

[6] Acest aspect denotă faptul că profesia era reglementată pentru anumite cazuri și presupunea drepturi și obligații pentru detectivi.

[7] G.G. Weickhardt, „Late Muscovite Criminal Law: the Newly Promulgated Articles of 1669”, Russian History, 34:1, 2007, 383 – 399.

[8] Ibid.

[9] Kulikovsky Alexei Petrovich, „Peculiarities of legal regulation of witness testimony in the Cathedral Code of 1649 and „Novokuzneck” Articles”, Gaps in Russian legislation, 5, 2011, disponibil în rusă la: https://cyberleninka.ru/article/n/osobennosti-pravovoy-reglamentatsii-svidetelskih-pokazaniy-v-sobornom-ulozhenii-1649-g-i-novoukaznyh-statyah, accesat la 10.11.2017.

[10] G.G. Weickhardt, „Late Muscovite Criminal Law: the Newly Promulgated Articles of 1669”, Russian History, 34:1, 2007, 383 – 399.

[11] I. D. Belyaev, „Newly Promulgated Articles on Theft, Robbery and Murder Cases” [Novoukaznye stat ‘i ,o tatebnykh, razboinykh i ubiistvennykh delakh], Institute of Russian Civilization, disponibil în rusă la: http://www.rusinst.ru/articletext.asp?rzd=1&id=2806, accesat la 09.11.2017.

[12] G.G. Weickhardt, „Late Muscovite Criminal Law: the Newly Promulgated Articles of 1669”, Russian History, 34:1, 2007, 383 – 399.

[13] Ibid.

[14] I. D. Belyaev, „Newly Promulgated Articles on Theft, Robbery and Murder Cases” [Novoukaznye stat ‘i ,o tatebnykh, razboinykh i ubiistvennykh delakh], Institute of Russian Civilization, disponibil în rusă la: http://www.rusinst.ru/articletext.asp?rzd=1&id=2806, accesat la 09.11.2017.

[15] Kulikovsky Alexei Petrovich, „Peculiarities of legal regulation of witness testimony in the Cathedral Code of 1649 and „Novokuzneck” Articles”, Gaps in Russian legislation, 5, 2011, disponibil în rusă la: https://cyberleninka.ru/article/n/osobennosti-pravovoy-reglamentatsii-svidetelskih-pokazaniy-v-sobornom-ulozhenii-1649-g-i-novoukaznyh-statyah, accesat la 10.11.2017.

[16] G.G. Weickhardt, „Late Muscovite Criminal Law: the Newly Promulgated Articles of 1669”, Russian History, 34:1, 2007, 383 – 399.

[17] Kulikovsky Alexei Petrovich, „Peculiarities of legal regulation of witness testimony in the Cathedral Code of 1649 and „Novokuzneck” Articles”, Gaps in Russian legislation, 5, 2011, disponibil în rusă la: https://cyberleninka.ru/article/n/osobennosti-pravovoy-reglamentatsii-svidetelskih-pokazaniy-v-sobornom-ulozhenii-1649-g-i-novoukaznyh-statyah, accesat la 10.11.2017.

[18] Elena Garrett, „About private investigations in Russia and other countries of the Former Soviet Union”, Cybercrimes in Russia, Ukraine, and elsewhere, 19.05.2016, disponibil la: http://russian-detective.blogspot.ro/2016/05/about-private-investigations-in-russia.html?m=0., accesat la 10.11.2017.

[19] Legea Federației Ruse privind activitatea de detectiv și de securitate privată, poate fi accesată, în engleză, la *** „The Russian Federation Law N 2487-I of March 11, 1992 “About private detective and security activity in the Russian Federation”, Acquisition.ru, disponibilă la: http://acquisition.ru/?page_id=1539, accesat la 10.11.2017.

[20]*** „The Russian Federation Law N 2487-I of March 11, 1992 “About private detective and security activity in the Russian Federation”, Acquisition.ru, disponibilă la: http://acquisition.ru/?page_id=1539, accesat la 10.11.2017.

[21] Ibid.

[22] Ibid.

[23] Larisa Zhukova, „The secrecy of the investigation. Private detectives on why they need more rights”, [Tayny sledstviya. Chastnyye detektivy — o tom, zachem im bol’she prav], RIA Novosti, 06.06.2017, disponibil la: https://ria.ru/society/20170606/1495909988.html, accesat la 10.11.2017.

[24] Ibid.

[25] Ibid.

[26] Ibid.

[27] FTI Consulting, „Investigations in Russia & Former Soviet Bloc Countries: How FTI Consulting Can Help”, 17.08.2017, broșură disponibilă la: http://www.fticonsulting.com/insights/brochures/investigations-russia-former-soviet-bloc-countries, accesat la 10.11.2017.

[28] Larisa Zhukova, „The secrecy of the investigation. Private detectives on why they need more rights”, [Tayny sledstviya. Chastnyye detektivy — o tom, zachem im bol’she prav], RIA Novosti, 06.06.2017, disponibil la: https://ria.ru/society/20170606/1495909988.html, accesat la 10.11.2017.

[29] Ibid.

[30] Ibid.

______________________________________________________________________________________________ Opiniile prezentate în articol aparțin exclusiv autorului, acesta fiind unicul responsabil de conținutul textului. Acestea nu constituie poziția oficială a GSS.

Leave a Reply