Modelul german de intelligence privat

Modelul german de intelligence privat

posted in: Uncategorized | 0

Rezumat:

În acest articol prezint, într-o primă parte, istoria dezvoltării modelului de intelligence militar moderrn, dezvoltat pentru prima dată în Prusia și preluat de alte state la vremea respectivă. Acest model era concentrat în mare parte pe colectarea informațiilor secrete, în stare brută, neprelucrată. Din acest model de intelligence militar voi insista pe variabilele: cultură, instrucție militară și educație militară profesionistă în mod particular. Voi argumenta că instrucția și educația militară profesionistă au reprezentat o inovație socială prin care s-a realizat un salt atât conceptual, cât și în materie de practică de intelligence în Germania. În a doua parte a articolului expun istoria profesiei de detectiv particular în Germania, insistând pe modul cum s-a făcut transferul din sfera militară în sfera civilă a practicilor de intelligence. De notat că școlile militare germane au furnizat resursa umană, care mai apoi avea să fie reconvertită în sfera civilă, a detectivilor particulari. Germania a jucat un rol important în internaționalizarea profesiei și extinderea practicilor, standardelor etice profesionale la nivel european și mondial. În final, concep un mecanism de transfer din sfera militară în sfera civilă a modelului de intelligence militar prusac și mai apoi german. Mecanismul se bazează pe trei componente: instrucția și educația profesională multidisciplinară, organizarea muncii pe baza disciplinei, comanda orientată spre misiune; aceste componente pot constitui un model ce poate fi adaptat în sfera civilă, a intelligence-ului privat.

  1. Dezvoltarea modelului de intelligence militar

Wilhelm Stieber[1] (1818-1892) este numit nașul poliției secrete. Acesta a creionat modelul holistic conceptual și practica de intelligence, care aveau să fie integrate în serviciile de informații/intelligence germane fondate ulterior. Wilhelm Stieber a revoluționat spionajul și contraspionajul cu metode care continuă să fie standard astăzi. Stieber a ajutat Okhrana[2] țarului rus să-și extindă atracția la nivel internațional. Stieber a înființat Biroul Central de Informații al Germaniei (CIB), organizație de informații orientată spre controlul informațiilor. După Războiul austro-prusac a înființat o „poliție de securitate politică” pentru a proteja regele. Acesta a stăpânit colectarea de informații/intelligence, arta decepției și operațiunile ascunse (covert actions).[3]

Stieber a înțeles activitatea de intelligence ca o campanie strategică de a identifica secretele inamicului și de a-l induce în eroare. Stieber a identificat motivațiile pentru a face spionaj în ceea ce azi rămân cele patru categorii cunoscute: bani, ideologie, compromis și ego (MICE –Money, Ideology, Compromise, Ego). De exemplu, Stieber a recrutat francezi pentru a-și trădă țara mamă prin ideologie. De asemenea, a utilizat programe sociale pentru a recruta spioni; a recrutat 1000 de muncitori pro-prusaci și le-a găsit slujbe pe Căile Ferate Franceze și le-a plătit un plus de 25% din salariul lor pentru a deveni agenți de dormit. În eventualitatea unui alt Război franco-prusac, acești lucrători au fost însărcinați cu distrugerea căilor ferate pentru a reduce mobilitatea militară franceză.[4]

În pregătirea pentru Războiul din 1870-1971 împotriva Franței, Stieber a fost trimis în teritoriul inamic pentru a investiga potențialul militar al armelor franceze. În cursul investigațiilor sale, Stieber a început abordarea exhaustivă a colectării de informații ce caracterizează agențiile de informații moderne.[5] Colectarea informațiilor despre inamici a fost concepută în mod holistic. De exemplu, acesta a cuprins o descriere sistematică în ceea ce privește drumurile, râurile și podurile, arsenalele, depozitele de rezervă, locurile fortificate și liniile de comunicare, demografia, comerțul, agricultura (ferme, case, hanuri, prosperitatea locală), politică și patriotism (moralul).[6]

Stieber a înțeles că sunt necesare mai multe rețele de intelligence, decât câteva culegeri direcționate a informațiilor. Metodele sale au pus bazele intelligence-ului modern la nivelul serviciilor de informații/intelligence ruse și germane.

  1. Instrucția și educația militară germană

Trebuie remarcat la nivelul culturii germane o inovație socială care provine din domeniul militar și care a fost transpusă mai apoi în practica civilă a detectivilor. Această inovație din domeniul militar este legată de exemplul prusac al creării Statului Major General la începutul secolului al XIX-lea, model ce a rezonat foarte puternic în Germania, în perioada interbelică dintre Primul Război Mondial și cel de-al Doilea Război Mondial, iar mai apoi a fost adaptat la noile contexte. Crearea Statului Major General prusac a fost o inovație profund administrativă care nu avea nimic de-a face cu tehnologia și care a survenit ca o reacție în fața  avantajelor asimetrice ale armatei napoleoniene, bazate pe reformele aduse de Revoluția Franceză și Napoleon.[7]

Cultura militară prusacă a suferit ulterior o schimbare profundă a normelor educaționale, ale căror rădăcini pot fi urmărite înapoi la Revoluția Franceză, bazate pe conceptul de conducere prin meritocrație, nu prin aristocrație.[8] Cultura militară prusacă a fost construită având în centru – educația militară profesională, din dorința de a crea un ofițer militar profesionist mai independent și mai critic.

Locotenentul colonel Gerhard von Scharnhorst și-a asumat responsabilitatea pentru toate școlile militare prusace. Acesta a scris o serie de cărți între 1790 – 1801, care reflectă viziunea sa asupra reformării armatei prusace. Acesta a pus bazele Militärische Gesellschaft (Societății Militare) din Berlin, iar în calitate de director al Militärakademie (Academiei Militare), a devenit educatorul unei noi generații de ofițeri, mulți dintre aceștia fiind destinați să formeze nucleul Statului Major General prusac.[9]

Revenind la Berlin ca General-maior în 1809, el a preluat și a reorganizat Ministerul de Război Prusac, care s-a ocupat de problema Prusiei de a face față provocării franceze. Acesta a creat o divizie specială, însărcinată cu planurile de organizare și mobilizare, pregătirea și educarea pe timp de pace, pregătirea operațiunilor militare și pregătirea și conducerea la nivel strategic și tactic a armatei prusace.[10]

În 1801, când Scharnhorst a fondat Societatea Militară (predecesorul Kriegsschule – Școala de Război), acesta a fost conștient de necesitatea reformării armatei prusace ca răspuns la Grand Armée.

Ideea de cultivare a gândirii corpului de ofițeri și a sistemului de calificare a personalului de Bildung – studiu profesional sistematic și cultivarea abilităților de luare a deciziilor, a fost un concept pe care Scharnhorst și mulți dintre succesorii săi l-au înțeles pe deplin. Solicitanților li s-a permis acum să concureze pentru intrarea în corpul de ofițeri și aveau de trecut examene scrise competitive înainte de a fi cooptați, sub rezerva aprobării regale, de către ofițerii regimentului lor. Reforma generată de Bildung a afectat în mare măsură recrutarea, selecția ofițerilor, tehnica operațională și tactică în următorii ani, rangul fiind acum determinat de merit și nu mai depindea de factorii biologici (nașterea), ci de abilitățile persoanei în cauză.[11]

Scharnhorst a creat un sistem bazat pe educație militară specializată pentru cei mai străluciți ofițeri de nivel junior și mediu. Educația militară se fundamenta pe formarea gândirii critice bazată pe înțelegeri minuțioase profesionale și militar-istorice, ce avea drept scop dezvoltarea aptitudinilor și a dorinței de acțiune independentă.[12]

Scharnhorst avea drept scop să-i facă pe ofițerii de stat să nu fie doar asistenții comandanților, ci un fel de sistem nervos central pentru planificare strategică și control operațional, care să valorifice înțelepciunea colectivă a celor mai bune minți pe care armata ar putea să le recruteze.[13] De remarcat că școlile lui Scharnhorst au furnizat pregătirea profesională și unor ofițeri de poliție, care mai târziu au devenit detectivi particulari.

În perioada interbelică, numit în funcția de șef al Statului Major General al Germaniei, generalul Hans von Seeckt s-a luptat cu problema menținerii unui nivel ridicat de educație a ofițerilor, date fiind restricțiile severe impuse de Tratatul de la Versailles. Cu Kriegsakademie (Academia de Război Germană) abrogată în temeiul Tratatului, von Seeckt a instituit examinări la nivel de district care au testat solicitanții pe bază multidisciplinară: sțiințe militare, lingvistică, științe politice, istorie, logistică, transporturi, etc.[14]

Germanii au introdus un concept inovativ numit Auftragstaktik, care se bazează pe practica germană de comandă orientată spre misiune descentralizată și pe valoarea inițiativei liderului junior în îndeplinirea obiectivului. Începuturile lui Auftragstaktik pot fi datate în 1806, ca urmare a înfrângerii dezastruoase a prusacilor la Jena și Auerstedt.

Cunoscut sub numele de tactici de tip misiune în Statele Unite, Auftragstaktik este definit de standardele contemporane din regulamentul Bundeswehr AR 100/100, deoarece comandantul informează subordonații despre intenția sa, stabilește unele obiective clare și realizabile și furnizează resursele și forțele necesare pentru îndeplinirea misiunii.[15] Singura metodă dovedită istoric de a le da subordonaților libertatea de a acționa pe cont propriu este comanda orientată spre misiune (Auftragstaktik).

Auftragstaktik reprezintă datoria superioară de a preciza obiectivul misiunii și cadrul în care subordonații trebuie să-și îndeplinească misiunea. Comandantul furnizează toate resursele necesare pentru îndeplinirea misiunii, iar execuția însăși devine responsabilitatea executorului. Competențele, creativitatea și angajamentul executorului vor fi elementele cheie ale execuției.[16]

Componentele comenzii orientate spre misiune (Auftragstaktik) sunt: încrederea reciprocă în rândul liderilor, bazată pe cunoașterea intimă personală a fiecărui lider a capabilităților celorlalți, instruirea și organizarea în tot ceea ce face armata pentru a întări primatul judecății omului pe câmpul de luptă (descentralizare), dorința de a acționa din partea tuturor liderilor și a celor care aspiră să fie lideri, concepte de operare simple, acceptate și înțelese.[17] Să luăm atributul încrederii ca un exemplu. Nivelul de încredere al superiorului în subordonații săi poate fi ridicat sau scăzut ca urmare a cunoștințelor intime pe care le-a câștigat prin responsabilitatea sa personală pentru formarea și dezvoltarea lor. Subordonatul era dispus să-și exercite judecata în perioade de stres major, fără instrucțiuni suplimentare odată ce cursul acțiunii a început. Superiorul a cultivat în mod constant această dorință, permițând greșeli de detaliu sau metodă și permițând erori de judecată în timpul antrenamentului. Premisa era următoarea: am învățat mai mult dintr-o greșeală bine înțeleasă, criticată în mod constructiv, decât dintr-o performanță mediocră greu de observat.[18]

Sistemul de formare al Armatei Germane a folosit două criterii pentru a judeca dacă liderul junior a ales decizia corectă, oportunitatea deciziei sale și justificarea proprie: necesitatea de a acționa rapid, iar al doilea, reflecția asupra acțiunii sale pentru o perspectivă asupra propriului proces de gândire. Accentul a fost pus pe efectul acțiunii sale asupra întregului, și nu pe metoda pe care a ales-o. Astfel, s-a încurajat identificarea de soluții creative.[19]

Auftragstaktik își găsește succesul în înțelegerea de către subordonații cu pregătirea adecvată a faptului că ei au independența pentru manevrabilitate flexibilă în cadrul intenției și îndrumării date de comandant. Având în vedere un obiectiv și o intenție clar definite de către comandant, subordonații primesc o anumită perioadă de timp în care trebuie îndeplinită misiunea și sunt astfel nevoiți să se bazeze pe conștientizarea situației, inițiativă, libertate și flexibilitate a execuției pentru a pune în aplicare în mod independent ordinul.[20]

Odată cu apariția tacticii napoleoniene deschise, germanii au văzut nevoia de a profita de potențialul creativității individuale la toate nivelurile pentru a rezolva problemele militare comune, în loc să se bazeze pe scânteia nativă a unui singur comandant pentru a rezolva toate problemele. Germanii au fost printre primii care au instituționalizat valorificarea creativității colective într-un model (doctrină) general acceptat de acțiune militară.[21] Aceștia au rezolvat problema extraordinar de dificilă de motivare a bărbaților de a întreprinde acțiuni independente în mijlocul luptei fără ordine sau supraveghere. Astfel, au dezvoltat o tradiție profesională bazată pe credința în abilitatea omului de a acționa în acest cadru conceptual larg, bine înțeles și acceptat, pentru a rezolva numeroasele probleme tactice și operaționale cu care se confruntă o armată în acțiune.[22]

Învățământul militar profesional german inițial teoretizat și aplicat de von Scharnhorst la începutul anilor 1800, ulterior încurajat de von Seeckt în anii 1920 și revigorat de von Beck în anii 1930 – și sentimentul său inerent și introspectiv de autocritică este un concept universal și durabil care a influențat transformarea interbelică a Armatei Germane și s-a perpetuat în timp.[23]

  1. Istoria profesiei de detectiv în Germania: transferul din sfera militară în sfera civilă

Dezvoltarea activității de detectiv particular în Germania este legată de activitatea criminalistică, evoluând treptat până astăzi pentru a ocupa o poziție mai cu seamă în domeniul comercial. La început, detectivii s-au ocupat de zonele care nu intrau în competența statului, având misiunea de a reduce prejudiciul social și de a asigura siguranța publică. Activitatea lor intra în cercul poliției. Un exemplu ilustrativ aici poate fi lucrarea lui Wilhelm Stieber, care a fost primul detectiv particular din Germania în anul 1861. Din ianuarie 1863, Stieber a fost angajat în ordinul lui Otto von Bismarck privind crearea unei poliții de stat. Acesta a condus din 1866 serviciul secret prusac „Biroul Central de Presă/Informații” (Central-Nachrichten-Büreau).[24]

Detectivul privat profesionist, a cărui activitate este în esență liberă de stat este o realizare a emancipării civile. Succesele realizate de detectivii particulari, în special în Anglia, Franța și America în secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, întreprinse și în Germania, în ultimul secol, privind investigarea criminalității au condus la înființarea unor companii private de investigație pentru prestarea unor servicii cu scopul reducerii prejudiciului social, în arii în care instituțiile statului nu operează sau operează limitat. În 1860, brokerul S. Salomon a înființat în Szczecin o agenție de detectivi, cu numele „Biroul de recunoaștere pentru Protecția Intereselor Comerciale pentru Szczecin și provincia Pomerania” (Erkundungsbüro zur Wahrung kaufmännischer Interessen für Stettin und die Provinz Pommern). În 1861, H. L. Romans a deschis o agenție de detectivi în Dresda, sub numele de „Detectivi și Oficiul Juridic Rex” (Detektiv- und Rechtsbüro Rex). În 1880, acesta a preluat în Berlin, Biroul de detectiv al lui Caspari Roth Rossi, primul birou de investigații private.[25]

În anii de creștere industrială spre sfârșitul secolului până la începutul Primului Război Mondial, au apărut agenții de detectivi în toate orașele importante din Germania. Fondatorii au fost în mare parte foști ofițeri de poliție. Prin educația lor în materie penală aveau educația corespunzătoare pentru a deveni detectiv. Principalele domenii de activitate la momentul respectiv au fost investigațiile legate de cazurile de divorț și investigații de drept civil. Guvernul Reich a luat act oficial pentru prima dată de existența detectivilor în Reichswerwerververordnung (bogata reglementare a comerțului) din 1 ianuarie 1870, care a fost modificată ulterior cu peste 100 de legi, ce conține, de asemenea, prevederi referitoare la detectivi și birouri de credit. În decretul ministerial prusac din 28 noiembrie 1901, detectivii erau deja clasificați drept comercianți. Începând cu 1896, a fost înființată „Asociația Reich a Institutului German de Detectivi e.V.” („Reichsverbandes Deutscher Detektiv-Institute e.V.“), reprezentând interesele comune și organizarea profesională față de puterea legislativă, autoritățile administrative, instanțele judecătorești, asociațiile profesionale.[26]

În timpul perioadei Republicii de la Weimar, securitatea privată a cetățenilor a fost un punct slab al monopolului de stat asupra violenței legitime. Criminalitatea împotriva sectorului privat și împotriva companiilor economice nu a putut fi combătută efectiv de către poliție, care, asemenea altor instituții de stat, erau în criză. Acest lucru a dus în mod inevitabil la o creștere a investigațiilor private de către detectivii instruiți pentru a combate infracționalitățile criminale. Numeroase agenții de detectivi și companii de securitate private și-au oferit serviciile și au preluat protecția cetățenilor și a sectorului economic privat. Ministerul Economiei Reichului, din 12 mai 1920, a adoptat un decret ministerial privind dreptul autorităților de a inspecta colectarea (colecția de fișiere de referință) manuală a agențiilor de detectivi și a birourilor de credit în legătură cu Regulamentele de comerț emise.[27]

Asociația Reich a Institutului German de Detectivi e.V. („Reichsverbandes Deutscher Detektiv-Institute e.V.“) și alte asociații de detectivi nou formate s-au reunit după Primul Război Mondial în „Federația Reich a Detectivilor Germani e.V.” („Reichsbund Deutscher Detektive e.V.”), cu sediul în Weimar. Pentru prima dată în 1920 a apărut în Hildesheim un ziar german al detectivilor – „Deutsche Detektiv-Zeitung“.[28]

Potrivit recensământului din 1925, în Germania existau 1.321 agenții de detectivi. Aspirațiile federației pentru a permite intrarea în comerț doar pe baza unei înregistrări comerciale și pentru a obține o obligație de autorizare, au dus la 14 decembrie 1936 la o consultare în Reichstag. Un permis sau o licență pentru industria detectivilor nu a fost obținute, în ciuda tuturor încercărilor asociațiilor de detectivi până în ziua de astăzi. După 1933, Reichsbund-ul (federația) a fost încorporat în „Frontul German al Muncii” ca un „Birou al Consiliului Studenților Detectivi și Birourile de Detectivi” („Detektiv-Fachschaft Auskunfteien und Detekteien”. Prin „legea pentru eliminarea cazurilor de administrare defectuoasă în industria comercială și a detectivilor” din 1 februarie 1939, a fost creată posibilitatea de a interzice activitățile agențiilor de detectivi.

În perioada postbelică, forțele de poliție nu au reușit să protejeze drepturile cetățenilor și să efectueze efectiv lupta împotriva criminalității. Punctul de pornire pentru înființarea agențiilor de detectivi a fost unul favorabil. Începând cu data de 27 februarie 1946, la München a fost fondată „Asociația Germană a Detectivilor” („Verband Deutscher Detective e.V.”), printr-o scrisoare din 15 iunie 1946 adresată primarului orașului München de către 101 membri din toate cele patru zone de ocupație. În luna octombrie a aceluiași an, a fost permisă o activitate liberă de detectiv în cele trei zone de ocupație occidentale. Cu toate acestea, Consiliul de control, stabilit prin Legea nr. 42 din 23 septembrie 1946, a instituit o obligație de licență pentru birourile de credit și agențiile de detectivi. Acordarea licenței a necesitat atât o evaluare personală, cât și profesională. În zona de ocupație sovietică, industria detectivilor particulari a fost interzisă în 1947.[29]

După înființarea Republicii Federale Germania, la 11 iunie 1950, a fost înființată prima asociație profesională de detectivi supraregională cu denumirea „Bund Deutscher Detektive (BDD) e.V.” – „Liga Detectivilor Germani”. Aceasta a fost înscrisă la Tribunalul Districtual din Hanovra în Registrul asociațiilor. În 1952, această asociație de detectivi a fost înregistrată în Registrul asociațiilor din cadrul Ministerului Federal al Economiei ca asociație profesională.[30]

Din 1953, ca și în anii ’20, încercările au fost făcute în mod repetat de către asociație pentru a obține o licență de autorizare pentru munca detectivilor. De asemenea, au fost inițiate direcții de recunoaștere a profesiei de detectiv. Eforturile privind legislația detectivilor, din păcate, au rămas nereușite. În consecință, printr-o rezoluție a Adunării Generale a BDD din 15 iunie 1957, a fost înființat un institut de pregătire profesională, care are sarcina de a desfășura o educație suplimentară a membrilor.[31]

O nouă asociație numită „Bund Internationaleer Detektive (BID) e.V.” – „Liga Detectivilor Internaționali”, a fost înființată la 25 iulie 1960 la Köln. Deoarece multe agenții de detectivi au fost active în industria de raportare a creditelor și nu au fost reprezentate suficient într-o asociație de detectivi, a avut loc la 24 septembrie 1961 la Frankfurt/Main, adunarea constitutivă a unei noi asociații, „Asociația Centrală de Raportare a Creditelor, Detectivi și Societățile de Colectare a Datoriilor (ZV) e.V.” („Zentralverband der Auskunftei-, Detektei- und Inkasso-Unternehmen” (ZV) e.V.), cu sediul la Berlin. După ce agențiile de credit și societățile de colectare a datoriilor au fost separate, asociația și-a schimbat denumirea apoi în „Asociația Centrală a Detectivilor și a Birourilor de Credit (ZV) e.V.” („Zentralverband der Detekteien und Auskunfteien”).[32]

La 5 iulie 1983 a luat naștere o nouă asociație din Friedrichsdorf / Hesse. Această asociație a fost numită „Bundesverband Deutscher Detective (BDD) e.V.” – Asociația Federală a Detectivilor Germani (BDD), care se află în tradiția unei activități de asociere profesională neîntreruptă datând din 1950. Membrii BDD vin astăzi din zece națiuni.[33]

  1. Internaționalizarea profesiei de detectiv: Misiunea Germaniei în Europa și în lume

Odată cu fundamentarea bazelor economiei postbelice și a accelerării globalizării, industria detectivilor trebuia să fie adaptată și consolidată la un nivel superior. Astfel, a apărut problema internaționalizării (deși, e mult mai veche, având origini, în această industrie, în 1925), pentru a seta standarde europene și apoi globale pentru practicienii din domeniu. Totodată, învățarea de la alți practicieni din alte state, a devenit un pilon pentru adaptarea industriei detectivilor.[34]

Altfel, trei federații – Asociația Federală a Detectivilor Germani (BDD), Federația Detectivilor Austrieci (ÖDV) și Federația Detectivilor Privați Elvețieni (FSPD), la 7 decembrie 1963, au pus bazele Federației Internaționale a Asociațiilor de Detectivi (IKD)[35] cu sediul la Viena. De regulă, membrii IKD pot fi asociațiile de detectivi ale statelor individuale; apartenența la o singură firmă de detectiv este excepția. În prezent, IKD are 25 de membri din 22 de țări, dintre care 22 de asociații naționale din 18 țări. Prin urmare, serviciile de detectivi nu sunt posibile numai transfrontaliere, precum fluxul neîntrerupt al bunurilor în Europa, acestea fiind acum o parte normală a afacerilor cotidiene.[36]

Globalizarea crescândă a economiei, avansarea interdependențelor economice la nivel global au necesitat o corespondență suplimentară în sectorul detectivilor. Rezultatul a fost că, în 1966, a fost creată Asociația Mondială a Detectivilor (WAD), care a fost fondată inițial în 1925 și a fuzionat cu „Asociația Secretă” în septembrie 1950 sub numele de „Asociația Serviciului Secret Mondial”. În plan prezent, WAD deține aproximativ 800 de detectivi din întreaga lume, facilitând și promovând serviciile transfrontaliere de detectivi.[37]

Fragmentarea continuă a lumii, problemele vechi (dispariția banilor, bunurilor etc.) și noi (furtul de identitate online, tranzacții Bitcoin etc.), va necesita noi abordări din partea industriei detectivilor. Depășirea acestor provocări va însemna că semnificația economică și socială a agențiilor de detectivi din Germania și din lume va crește.

  1. Instrucția și educația militară germană ca instrument al pregătirii detectivilor în sfera civilă

Modelul de intelligence militar expus în prima parte constituie un instrument eficient și util, ce poate fi adaptat pentru pregătirea detectivilor în zona civilă. Mecanismul de transfer din zona militară în zona civilă se bazează pe trei componente: instrucția și educația profesională multidisciplinară, organizarea muncii pe baza disciplinei, comanda orientată spre misiune (cu elementele de descentralizare a deciziilor, încredere director executiv-subordonați, creativitate în cursul acțiunii etc.).

5.1. Instrucția și educația multidisciplinară a detectivilor

Modelul german orientat spre recurtarea juniorilor, dezvoltarea capabilităților, a gândirii critice, pregătirea curriculară multidisciplinară, descentralizarea deciziilor constituie un model ce poate fi implementat la nivelul firmelor, asociațiilor, instituțiilor publice care se ocupă de pregătirea profesională a detectivilor.

Dată fiind complexitatea cazurilor de rezolvat privind investigațiile economice (banci, energie, asigurări sociale etc.), educația multidisciplinară este vehiculul de viitor în procesul de învățare pe termen scurt și lung al detectivilor. La nivelul firmei de detectivi, directorul executiv instruiește detectivii pe baza experienței sale și a cunoașterii acumulate. Această instrucție trebuie să pună accent nu pe metodele folosite în practica de detectiv, ci pe efectele acțiunilor greșite asupra firmei, clientului etc. Dacă instrucția vizează dezvoltarea capabilităților de a gestiona situații dificile, dominate de stres, teamă, pe timpul pregătirii detectivilor, atunci aceștia din urmă vor învăța cum trebuie să se descurce singuri pe teren sau la birou, când întâmpină cazuri ce trebuie gestionate rapid datorită termenelor stabilite de client.

5.2. Organizarea muncii bazată pe disciplină

Modelul cultural german este incredibil de bine organizat în privința muncii. De la nivelul cel mai de jos, ideile de punctualitate, respect, spirit de echipă, solidaritate, disciplină de fier sunt pe de-o parte naturale spiritului german, iar pe de altă parte, cultivate prin procese sociale. Disciplina este cheia pentru o organizare a timpului, a planurilor, a muncii în general. Acest model cultural, chiar dacă nu ne este specific ca națiune, ar trebui cultivat prin procese sociale de interacțiune, învățare la nivelul unor forme de asociere și cooperare.

5.3. Comanda orientată spre misiune

În ceea ce privește operațiunile de filaj, modelul descentralizat implementat de germani este deosebit de important la nivelul firmei de detectivi. Acesta privește relația dintre directorul executiv și subordonați. Directorul de obicei, informează subordonații despre intenția sa, specifică obiectivul cazului în mod clar, furnizează resursele materiale și tehnice și lasă mână liberă subordonaților să opereze independent, folosindu-și capabilitățile și gândirea creativă pentru a ieși din orice situație care survine în cursul acțiunii. Atributul încrederii este cheia relației dintre directorul executiv și subordonați. Încrederea se dezvoltă prin cunoașterea intimă personală a subordonaților și a capabilităților acestora.

Articol redactat de Patrick Rus

Sursă foto: https://www.internations.org/germany-expats

 

Bibliografie

[1] Mai multe despre Stieber în memoriile sale, vezi, Wilhelm J.C.E. Stieber, The Chancellor’s Spy: The Revelations of The Chief of Bismarck’s Secret Service, trad. din germană de Jan Van Heurck, New York: Grove Press, 1980.

[2] Okhrana – serviciul de informații/intelligence al Imperiului Rus a vânat și a eliminat disidenții ruși.

[3] Jim Garrett, „Wilhelm Stieber: King of the Sleuth Hounds”, American Military University, School of Global and Security Studies, 29.03. 2015, disponibil la: https://www.academia.edu/28137679/Wilhelm_Stieber_King_of_the_Sleuth_Hounds, accesat la 22.11.2017.

[4] Ibid.

[5] Manuel De Landa, War in the Age of Intelligent Machines, New York: Urzone, 1991, 184, disponibil la: https://monoskop.org/images/c/c0/DeLanda_Manuel_War_in_the_Age_of_Intelligent_Machines.pdf.

[6] Ibid.

[7] Jason M. Bender, „Non-Technical Military Innovation: The Prussian General Staff and Professional Military Education”, Small Wars Journal, 14.09.2016, disponibil la: http://smallwarsjournal.com/jrnl/art/non-technical-military-innovation-the-prussian-general-staff-and-professional-military-educ, accesat la 21.11.2017.

[8] Ibid.

[9] Ibid.

[10] Ibid.

[11] Ibid.

[12] Ibid.

[13] Ibid.

[14] Ibid.

[15] Ibid.

[16] Ibid.

[17] John L. Silva, „Auftragstaktik – Its Origin and Development”, Infantry, Sept-Oct 1989, 6-9; presented at Baltic Defence College, Department of Operations, april 1999.

[18] Ibid.

[19] Ibid.

[20] Jason M. Bender, „Non-Technical Military Innovation: The Prussian General Staff and Professional Military Education”, Small Wars Journal, 14.09.2016, disponibil la: http://smallwarsjournal.com/jrnl/art/non-technical-military-innovation-the-prussian-general-staff-and-professional-military-educ, accesat la 21.11.2017.

[21] John L. Silva, „Auftragstaktik – Its Origin and Development”, Infantry, Sept-Oct 1989, 6-9; presented at Baltic Defence College, Department of Operations, april 1999.

[22] Ibid.

[23] Jason M. Bender, „Non-Technical Military Innovation: The Prussian General Staff and Professional Military Education”, Small Wars Journal, 14.09.2016, disponibil la: http://smallwarsjournal.com/jrnl/art/non-technical-military-innovation-the-prussian-general-staff-and-professional-military-educ, accesat la 21.11.2017.

[24] Bundesverband Deutscher Detektive, „Historische Entwicklung”, 2011, disponibil în germană la: http://www.bdd.de/historische_entwicklung.php, accesat la 21.11.2017.

[25] Ibid.

[26] Ibid.

[27] Ibid.

[28] Ibid.

[29] Ibid.

[30] Ibid.

[31] Ibid.

[32] Ibid.

[33] Ibid.

[34] Ibid.

[35] Vezi, site-ul oficial IKD, disponbil la: http://www.i-k-d.com/.

[36] Bundesverband Deutscher Detektive, „Historische Entwicklung”, 2011, disponibil în germană la: http://www.bdd.de/historische_entwicklung.php, accesat la 21.11.2017.

[37] Ibid.

______________________________________________________________________________________________ Opiniile prezentate în articol aparțin exclusiv autorului, acesta fiind unicul responsabil de conținutul textului. Acestea nu constituie poziția oficială a GSS.

Leave a Reply