I. Intelligence-ul politic și cultura de securitate în Era Informațională

I. Intelligence-ul politic și cultura de securitate în Era Informațională

posted in: Uncategorized | 0

1. Totul a început cu Războiul Rece

„The biggest thing that has happened in the world in my life, in our lives, is this: By the grace of God, America won the Cold War.” – George H. W. Bush[1]

 

Nu este o noutate faptul că sistemul internațional este un mediu volatil, ale cărui reguli de joc se pot schimba, de-a lungul timpului, sub influența unor factori aflați în relație de cauzalitate. În urma impactului cu agenții modificatori, paradigmele de funcționare a lumii sunt redefinite. Un asemenea moment marcant, care a dilatat optica internațională, a fost declanșarea Războiului Rece (1947-1991). Ulterior, pe scena mondială s-a jucat, timp de aproximativ o jumătate de secol, piesa conflictului înghețat dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste.

După o perioadă tensionată, în care s-au făcut foarte multe greșeli (incidentul submarinului sovietic B-59, avertizarea nucleară a computerului NORAD, alarma falsă din 1983, misiunea Able Archer 83), anii ’90 aveau să dezvăluie omenirii – în sfârșit – imaginea unei Americi ușurate, triumfătoare în urma cursei strânse cu URSS. Statele Unite deveneau, așadar, hegemonul unei lumi care urma să cunoască rezultatele intensificării procesului de globalizare, consecință directă a conflictului ce tocmai se încheiase.

Cu toate că progresul pe care civilizația îl cunoaște astăzi se datorează, în mare parte, fenomenului de globalizare (care include, după cum afirmă Joseph Stiglitz, „mai multe aspecte, precum fluxul internațional al ideilor și cunoașterii, partajarea culturilor, apariția societății civile globale și a mișcării pentru protejarea mediului înconjurător” [2]), unul din efectele cele mai vizibile este complicarea mecanismului internațional. Cum anume a amplificat globalizarea gradul de complexitate a acțiunilor din sistem?

 

2. Despre amenințări, riscuri și vulnerabilități în Era Informației

“Impact of Asset Loss × Probability of Threat × Vulnerability Exposure = Total Risk Points”- Malcom Harkins[3]

 

Într-un sistem internațional cum este cel din zilele noastre, în care actorii statali sunt interconectați prin covalențe de tip economic, social, politic – „globalizați”, fluctuațiile care apar într-un anumit punct generează vibrații ce sparg granițele geografice și imaginare, pătrunzând toate etajele ansamblului mondial și lovindu-ne pe toți, asemenea undelor propagate de un seism. Ecuația funcționează și la nivelul amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților din sistem, care sunt potențate de această interdependență a statelor.

Conceptele de amenințare, risc și vulnerabilitate au primit numeroase definiții și clasificări din partea experților din domeniul securității, fiind caracterizate, în mod tradițional, prin prisma unor teorii militare. În actualul mediu de securitate este nevoie, însă, de de o abordare extinsă, care să utilizeze, alături de elemente ce țin de securitate, și parametri tehnologici, economici, sociali, politici sau de mediu[4].

Amenințarea poate fi definită ca potențială sursă de pericol, care, prin natura sa, prin capacitățile pe care le-a dezvoltat, prin intențiile pe care le are, sau printr-un planning pe care îl urmărește, poate afecta valorile, interesele și obiectivele unui individ, stat, sistem sau ale unei organizații. Amenințările pot fi naturale (dezastre naturale) și umane (numărul adversarilor, tipul de resurse pe care aceștia le au la dispoziție, modul lor de operare).

Amenințarea umană implică existența unuia sau mai multor autori, scopuri și obiective și vizează o țintă care urmează să fie afectată și care poate reacționa în fața pericolului la care este expusă. Complexitatea situației se intensifică în momentul în care amenințările sunt supradimensionate. Se poate ajunge până la inițierea unei reacţii în lanţ, greu de gestionat, „în care binomul newtonian de tip acţiune-reacţiune se poate multiplica până la distrugerea sistemului care l-a generat”.[5] Prin risc, înțelegem posibilitatea apariției unui pericol în viitor.

 

Reprezentare grafică a indicatorilor pentru noțiunile de Risc, Pericol și Amenințare[6]

Sursă (autor) Adresă Scop Obiectiv Efecte
RISC posibilă difuză difuz difuz posibile
PERICOL probabilă posibilă probabil probabil probabile
AMENINȚARE certă certă cert cert certe

 

Pe de altă parte, vulnerabilitățile sunt puncte slabe, existente la nivel individual (personal), structural și/sau procedural (modul în care funcționează, acționează entitatea vizată), „care pot fi exploatate sau pot contribui la materializarea unei ameninţări sau a unui risc”[7]. În continuare, voi prezenta modul în care s-au dezvoltat amenințările, riscurile și vulnerabilitățile după 1991.

După ce conflictul înghețat a luat sfârșit, multe din tehnologiile secrete folosite au fost declasificate și prezentate publicului larg. Internetul, acum parte a vieții noastre de zi cu zi, este urmaș al ARPANET, un proiect desfășurat la inițiativa Departamentului de Apărare al Statelor Unite. Internetul a declanșat o explozie a surselor deschise în mediul informațional[8].

 

Amenințarea din cyberspace

Tsunami-ul informațiilor ușor de accesat și diseminat, a inundat, practic, cyberspace-ul. Din cauza ușurinței cu care pot fi accesate informațiile, internetul a devenit un potențial instrument de manipulare a maselor, care poate fi folosit cu succes în scopul dezinformării, mai ales în mediul politic. În Era Informației, foarte periculoasă este propaganda cu scop subversiv pe care o desfășoară unele state, care folosesc războiul cibernetic pentru a acumula putere.

Mediul online reprezintă, totodată, un climat favorabil cultivării și propagării germenilor terorismului. Există site-uri care promovează extremismul, astfel că posibilii teroriști ai lumii moderne se pot radicaliza, extrem de ușor, pe internet, fapt ce indică apariția unei mutații în modul de gândire și operare al grupărilor teroriste.

Teroriștii moderni profită de efectele globalizării – accesul la tehnologie, ușurința cu care putem călători, rețeaua de comunicații la nivel global și de modul în care banii circulă în jurul lumii – pentru a lovi în diferite locații, de la Bali, până la New York. Toate acestea sunt conectate cu una din cele mai dificile probleme cu care se confruntă globalizarea: vor putea țările GAP (conform World Systems Theory, sunt state mici, subdezvoltate, care depind de activitatea economică generată de țările prospere) – în special cele din zona Orientului Mijlociu –  să se integreze vreodată, pe deplin, în sistemul global?[9]

 

Noi tipuri de conflicte

În ultimul secol, industrializarea războiului și competiția geopolitică au făcut ca efectele globalizării să se resimtă și în modul în care statele își poartă conflictele. Globalizarea și-a pus amprenta asupra rivalității geopolitice, asupra evoluției sistemelor de alianțe și a structurii de securitate internațională, precum și în dezvoltarea pieței mondiale a armamentului, în simultaneitate cu răspândirea rapidă a tehnologiilor militare la scară globală (de exemplu, astăzi se găsesc, pe internet, componența și planurile de utilizare ale bombelor de la Hiroshima și Nagasaki).

Revoluția informațională a avut impact și în strategiile de război, însă, la fel de importantă a fost și revoluția politică ce a dus la prăbușirea URSS, cauzând dispariția puterii care balansa hegemonia americană. Războiul este, în viziunea realiștilor și a neorealiștilor, un rezultat firesc al anarhiei din sistem și al lăcomiei omului. Clausewitz îl definea ca pe „o continuare a politicii cu alte mijloace”. Un nou tip de război este cel hibrid sau non-linear, brevetat de Rusia.

Doctrina Gherasimov, de exemplu, îndreptată împotriva Ucrainei, s-a folosit atât de strategii militare, cât și de propagandă, cyber-attacks sau lovituri economice. În cazul noilor războaie, victoria sau înfrângerea depind de tehnologie și armament, adică de revoluția din afacerile militare. Unele conflicte sunt asimetrice (de exemplu, atunci când armata unui popor se confruntă cu o gherilă), altele sunt hibride și folosesc diverse strategii, precum propaganda, manipularea prin știri false (războiul informațional), presiuni economice sau intervenții militare, pentru a lovi adversarul pe mai multe planuri, astfel încât victoria să fie mai ușor de obținut.

Marea provocare constă în faptul că România trebuie să facă față acestor riscuri și amenințări globale, care se suprapun celor caracteristice mediului regional și care se întrepătrund, în același timp, cu vulnerabilitățile ce afectează stabilitatea internă a țării, generând riscul declanșării unor crize profunde.

 

3. Cum gestionezi, ca stat, o situație de criză?

” […]In such a crisis, only a knowledge of the facts can effectively safeguard the nation from unredeemable blunders.” – James Shotwell[10]

 

Să întoarcem filele istoriei în urmă cu un secol, în primăvara și vara lui 1917, an în care lumea întreagă se afla cu un picior în groapa războiului (chiar dacă amenințarea se resimțea, la acea vreme, mai puțin în țări precum Statele Unite), asistând, neputincioasă, la nașterea primei mari crize a omenirii. Marele Unchi Sam se pregătea pentru conflictul europenilor, chemându-și cetățenii loiali să lupte împreună pentru democrație. În asemenea situații de criză, moment în care o națiune își dezvăluie adevăratele slăbiciuni, statul nu se poate baza doar pe sentimentul de patriotism pentru a readuce lucrurile la normal.[11]

În general, ceea ce se întâmplă cu societățile după ce reușesc să iasă dintr-un colaps reprezintă  situații foarte greu de gestionat. Sunt acele perioade în care se înregistrează deficiențe la nivel economic și un moral național scăzut. Statul trebuie să rezolve nu doar probleme ce țin de actualitate și să încerce recalibrarea societății pe care o guvernează, ci este nevoit să aibă în vedere și aspectele pe care nu s-a putut concentra sau pe care nu le-a tratat cum ar fi trebuit în timpul crizei.

Evident, atenția asupra cetățeanului scade. Acesta, la rândul său, confruntat cu dificultăți materiale și un sentiment general de insecuritate economică și politică – manifestat la nivel național – își pierde, treptat, interesul pentru aspecte care nu au legătură directă și evidentă cu bunăstarea proprie, în cazul în care un astfel de interes  a existat. Tipul acesta de egoism este un inamic al bunăstării publice, din cauza faptului că slăbește securitatea individului și implicit, securitatea la nivel național.

 

De ce Intelligence?

Cel mai puternic scut pe care o națiune îl poate activa pentru a-și apăra securitatea este intelligence-ul, o cunoaștere controlată, organizată. Dacă acesta nu există sau nu este aplicat corespunzător, națiunea nu este pregătită să facă față situațiilor de urgență care pot apărea. Și unde ar trebui să acționeze prima dată statul, aplicând strategii de intelligence, dacă nu începând cu generațiile tinere, care încă pot fi formate?

James Shotwell, un profesor de istorie născut în Canada, a inclus, în primele pagini ale cărții sale, Intelligence and Politics, o analiză a sectorului educațional al SUA, așa cum se prezenta situația în anul 1920. Iată că dintre cele 19 milioane și jumătate de elevi ai școlilor primare americane, numai un milion și jumătate ajungeau să-și continue studiile în licee și academii. Cu toate că Statele Unite investeau foarte mult în educația din colegii, școli profesionale și universități, guvernul SUA oferind burse consistente, cursurile acestor instituții erau urmate de doar 275 000 de studenți.

La vârsta de 21 de ani, deja 95% din tinerii americani își încheiau parcursul academic. În jur de 4% dintre ei, presupunea Shotwell, încă studiau pe undeva.[12] Canadianul considera că această evaluare măsura eforturile formale ale Americii în pregătirea celei mai sigure forme de apărare a țării – intelligence-ul – iar datele nu sunau deloc promițător. La numai câțiva ani distanță, Statele Unite ale Americii vor realiza că viitorul aparține acelor națiuni care învață să transforme intelligence-ul într-o componentă importantă a procesului de dezvoltare.

 

4. O posibilă variantă de răspuns: NDEA 1958

”The Congress hereby finds and declares that the security of the Nation requires the fullest development of the mental resources and technical skills of its young men and women. The present emergency demands that additional and more adequate educational opportunities be made available. The defense of this Nation depends upon the mastery of modern techniques developed from complex scientific principles. It depends as well upon the discovery and development of new principles, new techniques, and new knowledge.”[13]

 

Facem un mic salt în timp și ajungem, din nou, la perioada Războiului Rece, când americanii au răspuns la întrebarea pe care o adresează capitolul anterior. După o analiză a evenimentelor, am ajuns la concluzia că cercetarea a avut un rol fundamental în episoadele cuprinse între 1945 și 1991, continuând să fie, și în zilele noastre, motorul dezvoltării unei țări. În acea perioadă, mai mult decât oricând până atunci, Statele Unite au înțeles că, pentru a obține victoria, trebuie să se concentreze, în primul rând, pe tot ceea ce înseamnă research și educație.

În perioada ce a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, suportul acordat științei și domeniului ingineriei devenise una din metodele principale prin care SUA încercau să-și mențină superioritatea în tehnologie și să-și sprijine recent dobândita dominație militară. Însă energia cu care guvernul american finanța aceste sectoare s-a diminuat, treptat. Asta până la impulsul dat de Sputnik.

La începutul Războiului Rece, SUA traversau o perioadă de relativă relaxare, alimentată de ideea superiorității în domenii precum știința și tehnologia. Când sovieticii au lansat, în 1957, primul satelit artificial, Sputnik, americanii au realizat, cu uimire și profundă îngrijorare, că fuseseră surclasați. Se dăduse startul Cursei Spațiale.

 

Impactul opiniei publice

Reacția americanilor la aflarea veștii avea să influențeze modul de evoluție al conflictului. Publicul opina că sistemul de educație al Statelor era dezorganizat, în comparație cu cel al URSS și eșuase în pregătirea și cercetarea științifică. După cercetări amănunțite, analiștii au ajuns la concluzia că universitățile jucau, de fapt, un rol major în câștigarea Războiului Rece, deoarece reprezentau principala bază de recrutare a viitorilor ingineri și cercetători.

Rezultatul a fost introducerea uneia dintre cele mai importante legi americane adoptate până atunci, care viza sistemul educațional, National Defense Education Act (1958). Dispozițiile actului menționau motivele deciziei Congresului de a-l adopta, motive strâns legate de Războiul Rece :„Există o urgență la nivel educațional, care necesită implementarea unor măsuri de către guvernul federal”[14]. Progresul sovieticilor la nivel tehnologic reprezenta o amenințare la adresa securității naționale.

Începând cu momentul acela, factorii de decizie au transformat trendul finanțărilor segmentului educațional în politică națională. S-a făcut, astfel, tranziția de la concentarea fondurilor din domeniul business-ului, la research, sumele alocate înregistrând o creștere accelerată (fig. 1). Figura 1 ilustrează o scădere a investițiilor federale, cauzată, la mijlocul anilor 1970, de bugetele post-Vietnam și de recesiunea națională, dar și o redresare a situației, câțiva ani mai târziu, sprijinită prin programul președintelui Reagan, „Războiul stelelor”.[15]

 

Fig. 1[16]

Totalul finanțărilor guvernului american pentru Research și Dezvoltare (1957-1997)

 

În urma eforturilor financiare ale guvernului american, la 1 octombrie 1958 se înființa NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție care dezvoltă programe de cercetare aerospațială, civilă și militară, pe termen lung. NASA a fost o consecință directă a competiției dintre SUA și URSS pentru supremația în tehnologie, din timpul Războiului Rece. După misiunile încununate de succes ale proiectelor Mercury și Gemini, Apollo 11 anunța victoria americanilor în Cursa Spațială. NASA i-a trimis pe lună, la 20 iulie 1969, pe Neil Armstrong și Buzz Aldrin. Cuvintele lui Armstrong după aselenizare sunt celebre: „Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”.

 

Fig. 2[17]

„Intelligence is knowledge, knowledge is power”

 

 

Continuarea, în articolul următor

 

Bibliografie

 

[1] George H. W. Bush, cel de-al 41-lea Președinte al Statelor Unite, citat de Stephen Ambrose, Douglas Brinkley, în Rise to Globalism: American World Policy since 1938, Penguin Books, New York, 1971, p. 16

[2] Joseph E. Stiglitz, Making Globalization Work, First Edition, W.W. Norton & Company Inc., New York, 2006, p. 4

[3] Malcom Harkins, Managing Risk and Information Security: Protect to Enable, Apress, 2012

[4] Administrația Prezidențială a României, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019- O Românie puternică în Europa și în lume, București, 2015, p. 14

[5] Grigore Alexandrescu, Amenințări la adresa securității, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004, p. 6

[6] Grigore Alexandrescu, Reprezentare grafică a indicatorilor pentru noțiunile de Risc, Pericol și Amenințare, în Amenințări la Adresa Securității, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2004, p. 8

[7] Administrația Prezidențială a României, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019  – O Românie puternică în Europa și în lume, București, 2015, p. 14

[8] Alexandru Sudițoiu, Revoluția Surselor Deschise: Războiul Informațional, http://grupuldestudiidesecuritate.ro/sursele_deschise_razboiul_informational-2/, 05.01.2017

[9] H. H. Gaffney, Globalization and Nuclear Proliferation în „Strategic Insights”, nr. 6, Calhoun: The NPS Institutional Archive, iulie 2006, p. 2

[10] James Shotwell, Intelligence and Politics, The Century CO, New York, 1921, p. 38

[11] Op. cit, 1921, p. 7

[12] Op. cit, p. 21

[13] National Defense Education Act of 1958, semnat de Președintele Dwight D. Eisenhower la data de 2 septembrie 1958, introdus în Legea Publică nr. 85-864 a Statelor Unite ale Americii, p. 1581

[14] John Aubrey Douglas, The Cold War, Technology and The American University, University of California, Center of Studies in Higher Education, Berkeley, Iulie 1999, p. 7

[15] John Aubrey Douglas, op. cit, p. 9

[16] Figure 1, Total Federal Funding for R&D and for Basic Research: 1957 -1997 în John Aubrey Douglas, op. cit., p.9

[17] Imagine care ilustrează rolul pe care SUA l-au acordat conceptului de intelligence în ultima jumătate de secol. Sursă: https://www.facebook.com/Humanity4Life/photos/a.1545808085697943.1073741828.1545786902366728/1861318327480249/?type=3&theater, 28.03.2017

Articol redactat de Izabela Matei, membră a Grupului de Studii de Securitate

 

______________________________________________________________________________________________ Opiniile prezentate în articol aparțin exclusiv autorului, acesta fiind unicul responsabil de conținutul textului. Acestea nu constituie poziția oficială a GSS.

Leave a Reply