Ierusalimul nostru cel de toate zilele sau cronica unei erori politice

Ierusalimul nostru cel de toate zilele sau cronica unei erori politice

posted in: Uncategorized | 0
Introducere

În data de 7 decembrie 2017, președintele Statelor Unite, Donald J. Trump, anunța recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel. O decizie unilaterală și care a surprins șefii de stat și de guvern, cât și specialiștii din mediul academic sau comunitatea de intelligence, tocmai prin indiferența aparentă față de implicațiile pentru securitatea internațională a unei astfel de decizii. Pronosticuri dintre cele mai sumbre au fost prezentate publicului larg, singurul stat care a salutat decizia administrației de la Casa Albă fiind beneficiarul acesteia, Israelul.

Întrebările continuă însă să abunde. Ceea ce președintele american prezintă ca „o nouă abordare” a conflictului arabo-israelian implică procese pe termen mediu și lung, cu impact atât asupra Israelului și Palestinei, dar și asupra poziției SUA în arhitectura globală de securitate. Care au fost motivele pentru această decizie? Ce efecte se conturează la orizont și, în sfârșit, ce are SUA de câștigat? Dar Donald Trump? Vom încerca să oferim un răspuns cât mai obiectiv prin rândurile de mai jos, aruncând o privire asupra electoratului țintă a lui Donald Trump, a doctrinei de securitate unilaterală care pare să reiasă în mod implicit din politica externă a SUA și a discursurilor, reacțiilor ce au survenit ulterior anunțului făcut de președintele Statelor Unite.

 

Cauzele deciziei: electoratul neo-conservator și lobby-ul israelian

Una dintre erorile constante care definesc analiza de politică externă este prezumpția raționalității actorilor și atribuirea unui caracter unitar statelor. Deși astfel de premise servesc unei simplificări necesare în domeniul tot mai complex al relațiilor internaționale, ele nu reușesc să explice nuanțele tot mai fine ale comportamentului și deciziilor unor actori politici individuali, precum șefii de stat și de guverne. Se presupune că motivația deciziei lui Donald Trump trebuie găsită în calcule strategice asupra intereselor SUA în Orientul Mijlociu, însă aceste calcule depind de variabile diferite, precum percepția decidenților asupra intereselor și valorilor în sine, adăugându-se și calculele cu privire la politica internă sau economică.

Din punct de vedere geopolitic relația dintre Israel și Statele Unite este una istorică și semnificativă. Israelul există datorită sprijinului constant al SUA de-a lungul timpului. În același timp, Statele Unite găsesc în Israel un aliat unic în lumea conflictuală a Orientului Mijlociu: un stat democratic, relativ stabil prin comparație cu vecinii acestuia și, desigur, un punct prin intermediul căruia SUA își poate exercita influența în Orientul Mijlociu. Însă, recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului israelian pare contraintuitivă. Aceasta nu servește nici unui interes american, simpla existență a Israelului nefiind condiționată de un gest simbolic. Din contră, decizia administrației Trump pare să suscite și mai mult germenii conflictului, făcând din SUA o țintă pentru retorica și, în ultimă instanță, acțiunile unei lumi musulmane înfuriate de ceea ce este perceput ca fiind o nedreptate istorică.

Răspunsul trebuie să se caute, deci, în altă direcție decât cea a modelului actorului rațional. Configurația socială și politică a SUA poate ajuta în explicarea cauzelor care au dus la această decizie. Două variabile ies în evidență în acest caz. Atitudinea pro-israeliană specifică unei mari părți din electoratul conservator al președintelui în funcție, cât și a senatorilor republicani, precum și influența crescândă a lobby-ului israelian la Washington.

Neo-conservatorismul american, care stă la baza agendei ideologice a președintelui Trump, are o puternică înclinație înspre religie, neo-protestantismul reprezentând una din bazele acestei viziuni asupra lumii. Un element comun ce survine din această bază constă tocmai în viziunea religioasă a neo-conservatorilor asupra Israelului. Profețiile biblice, identitatea etnico-religioasă a figurii lui Iisus, ideea întoarcerii evreilor în Sion sunt toate elemente care definesc setul de credințe specifice neo-protestanților și neo-conservatorilor americani[1]. În dorința de a utiliza acest focar electoral, Donald Trump a promis recunoasterea Ierusalimului drept capitală a Israelului[2], acțiunile sale ulterioare mergând pe aceeași linie. Scopul politic se identifică cu menținerea electoratului propriu, precum și câștigarea unor susținători loiali în rândul Partidului Republican, unde figura lui Donald Trump continuă să trezească controverse (lucru valabil și în ceea ce privește figura președintelui american în raport cu restul societății, multiple scandaluri afectând legitimitatea și autoritatea acestuia).

Lobby-ul israelian reprezintă un al doilea factor care trebuie avut în vedere. Fără a cădea în capcana anti-semitismului sau a unei conspirații mondiale avându-i ca prim actori pe evrei, trebuie să sesizăm unele realități specifice politicii de la Washington. Ideea de lobby, grupurile de interese și susținerea acestora reprezintă elemente perfect legale și normale în mediul politic american. Războiul Rece a fost momentul în care toate grupurile etnice în țările socialiste căutau să influențeze o relație mai bună între țara mamă și SUA prin formarea unui grup de lobby și dezvoltarea legăturilor cu decidenții americani.

Așa cum demonstrează și politologul John Mearsheimer un lobby la fel de important, deși mai puțin vizibil, este cel israelian[3]. Configurația multi-etnică, multi-confesională a societății americane permite tocmai închegarea acestor grupuri pe baze identitare, loialitățile față de identitatea etnico-religioasă traducându-se adesea în acțiuni de sprijin pentru grupul mai larg. Format din reprezentanți ai mediului de afaceri, ai clasei politice sau a cercurilor religioase, lobby-ul israelian exercită o influență semnificativă în Senatul SUA și la Casa Albă, având ca scop conturarea unei politici externe cât mai favorabile Israelului și ca principal partener Partidul Republican, prin similaritățile de natură ideologică[4].

Aspectele de ordin geopolitic sunt aproape inxistente, dacă nu lipsesc întru totul, un sprijin exagerat pentru Israel nefiind suficient de echilibrat după un calcul de tip cost/beneficiu asupra intereselor americane în regiune. Observăm că printre cele mai semnificative mișcări geopolitice ale SUA în Orientul Mijlociu se numără conturarea unei alianțe pentru contracararea influenței crescânde a Iranului, având ca actori centrali Israelul și Arabia Saudită. Nu vedem însă cum recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel ar aduce beneficii în acest sens, fiind de natură să complice raporturile diplomatice pe axa SUA-Arabia Saudită-Israel prin tensionarea inutilă a lumii arabe.

Dincolo de considerentele interne, personalitatea președintelui american poate prezenta relevanță analitică. Un factor important pentru acesta din urmă îl reprezintă tocmai relațiile interpersonale și negocierile, elemente ce se regăsesc constant în discursul politic al lui Donald Trump. Știm că după mai multe întâlniri cu Benjamin Netanyahu și din declarațiile comune între cei doi s-ar fi închegat ceea ce am putea privi drept o relație apropiată, după un model similar a ceea ce Donald Trump crede că are cu președintele rus, Vladimir Putin. Donald Trump a găsit un partener în liderul israelian, astfel încât o asemenea perspectivă poate să fie de natură a înclina deciziile președintelui în favoarea Israelului.

 

Efecte și implicații: Intifada 2.0 și revenirea la unilateralismul american

În ceea ce privește consecințele deciziei SUA, acestea reies cel mai bine din reacțiile ulterioare la nivel internațional. În primul rând, se poate observa o disociere evidentă în sânul comunității internaționale. Președintele Franței, Emmanuel Macron, Suveranul Pontif, Papa Francisc sau premierul britanic, Theresa May, și-au exprimat deopotrivă îngrijorările și dezacordul cu privire la recunoașterea Ierusalimul drept capitală israeliană. SUA se găsește din nou în poziția unui actor singuratic pe scena globală, acțiunile acesteia neîntrunind aprobarea unora dintre cei mai importanți aliați din cadrul NATO.

De fapt, se poate observa o tendință evidentă. Părăsirea Tratatului de la Paris, renunțarea la TTIP și alte acțiuni similare arată un scepticism față de multilateralism și conturează premisele unei doctrine „Trump” care pare să aibă la bază unilateralismul american. Diferența între acest unilateralism și cel al administrației Bush constă doar în dezaprobarea primului pentru intervenționismul extern și preferința pentru concentrarea energiilor SUA acasă, cel puțin la nivel discursiv.

În al doilea rând, reacția lumii arabe este grăitoare. Autoritățile palestiniene și-au exprimat scepticismul cu privire la negocierile pentru pace. Hamas cheamă la o nouă „Intifadă”[5], Arabia Saudită își exprimă îngrijorarea față de această ”decizie neinspirată”, precum o face și Turcia[6]. Doar în ultimele zile s-a putut observa o tensionare a raporturilor dintre israelieni și palestinieni, prin lansări de rachete sau pregătirea trupelor pentru eventuale confruntări directe[7].

Recunoașterea Ierusalimului se traduce în percepția lumii arabe într-o abandonare a negocierilor pentru pace, reprezentând un câștig important pentru formațiuni radicale de tipul Hamas. Poziția moderaților care au susținut aceste negocieri este șubrezită, oferind Hamas o platformă politică necesară: soluția voastră nu a funcționat, lăsați-ne să acționăm. Un public anomic și ostil în baza unei lungi experiențe conflictuale se poate întoarce astfel înspre radicalismul islamic. Statele arabe sunt puse într-o situație ingrată, având de ales între partenerul american și dezaprobarea largă a propriilor cetățeni. Dacă o intifadă în adevăratul sens al cuvântului ne pare puțin probabilă, nu putem nega că în doar câteva zile decizia administrației Trump a reușit doar să suscite tensiunsile dintre ”Israel și palestinieni”[8]. Aceasta reprezintă o țintă adițională asupra cetățenilor americani, israelieni și a comunității evreiești prin antipatiile stârnite, crescând riscul atacurilor la adresa comunității evreiești în țările cu populație musulmană semnificativă[9].

Forma de exprimare nu a fost aleasă la întâmplare, ea fiind de fapt preluată din discursul președintelui american. Nu vorbim despre Israel și Palestina, ci despre ”Israel și palestinieni”[10]. În fapt, observăm un indicator a ce reprezintă schimbarea anunțată de Trump. Abandonarea ”Two States Solution” în favoarea unei linii clare pro-Israel. Palestinienii sunt chemați să se integreze în societatea israeliană. Rămâne însă întrebarea dacă după o istorie de conflict și în ciuda diferențelor identitare aceștia sunt dispuși la un astfel de pas sau, din contră, vom asista la o radicalizare graduală cu efecte încă greu de prevăzut?

 

Concluzii și recomandări

Regiunea Orientului Mijlociu este o regiune a tensiunilor și conflictelor atât între state, cât și în interiorul acestora. Conflictul arabo-israelian reprezintă unul dintre cele mai lungi evenimente din istoria regiunii și una dintre principalele surse de tensiune la nivel geopolitic. Atât palestienii, cât și israelienii, consideră că au un drept legitim asupra teritoriul israelian/palestinian și în special asupra Ierusalimului, un oraș cu puternică semnificație simbolică pentru cele trei mari religii ale lumii, două dintre care sunt prinse într-un conflict adânc și a cărui finalitate este încă greu de descifrat.

Prin decizia de a recunoaște Ierusalimul ca și capitală a Israelului, SUA generează premisele unei inflamări a populației palestiniene și a lumii arabe, a instabilității și a conflcitului. Deși vorbim despre recunoașterea unei realități evidente, Israelul își are instituțiile centrale în Ierusalim, din punct de vedere strategic această decizie pare a fi cu totul eronată și contraproductivă intereselor SUA în Orientul Mijlociu, cât și securității internaționale. Luarea ei în absența unui consens cu aliații din cadrul NATO și UE reprezintă o altă mișcare a SUA înspre unilateralism, marcând un punct definitoriu al doctrinei Trump în materie de politică externă și de securitate. După Paris, TTIP și Ierusalim, SUA ni se înfățișează ca un actor indiferent la poziția partenerilor, care-și urmărește interesele în mod unilateral și care pare tot mai singur pe scena globală.

Detensionarea situației din Orientul Mijlociu, în particular privitor la Israel și Palestina, necesită o abordare diferită, imaginație și îndrăzneală. Abandonarea procesului de pace nu poate decât să deschidă drumul spre o amplificare a tensiunilor deja existente între israelieni și palestinieni, respectiv lumea musulmană ca întreg, fiind un pas costisitor pentru politica SUA privind Orientul Mijlociu. Un proiect mai vechi al ONU revine în discuție și anume desemnarea Ierusalimului ca oraș internațional[11], de sine stătător, eliminând astfel una dintre sursele conflictului arabo-israelian și facilitând soluția celor două state prin neutralitatea unui oraș dorit de ambele părți implicate în conflict. Însă această soluție pare puțin probabilă, simpla menținere a unui status-quo fiind deja tot mai dificilă.

 

Articol redactat de Alexandru Sudițoiu

 

Bibliografie

[1] Stephen McGlincey, „Neoconservatism and American Foreign Policy”, E-International Relations, 2009, disponibil la http://www.e-ir.info/2009/06/01/neo-conservatism-and-american-foreign-policy/.

[2] „We will move the American embassy to the eternal capital of the Jewish people, Jerusalem.”, discurs rostit de Donald Trump în fața American-Israel Public Affairs Committee în timpul campaniei electorale.

[3] John Mearsheimer și Stephen Walt, The Israel Lobby and U.S. Foreign Policy, New York: Farrar, Straus and Giroux, 2007.

[4] Ibid.

[5] Al Jazeera, „Hamas: US decision on Jerusalem is a war declaration’’, 7 dec. 2017, disponibil la http://www.aljazeera.com/news/2017/12/hamas-leader-jerusalem-decision-war-declaration-171207083427072.html, accesat la 11.12.2017.

[6] Deutsche Welle, „Arab League leaders condemn Trump’s recognition of Jerusalem’’, 10. 12. 2017, disponibil la http://www.dw.com/en/arab-league-leaders-condemn-trumps-recognition-of-jerusalem/a-41730164, accesat la 11.12.2017.

[7] Deutsche Welle, „Protesters in West Bank, Gaza, Mideast and Asia rail against Trump’s Jerusalem gambit’’, 8.10.2017, disponibil la http://www.dw.com/en/protesters-in-west-bank-gaza-mideast-and-asia-rail-against-trumps-jerusalem-gambit/a-41714535, accesat la 11.12.2017.

[8] Ibid.

[9] Deutsche Welle, „Swedish synagogue suffers attempted arson attack’’, 10.12.2017, disponibil la  http://www.dw.com/en/swedish-synagogue-suffers-attempted-arson-attack/a-41730449, accesat la 11.12.2017.

[10] Discursul președintelui Donald J. Trump în care anunță recunoașterea Ierusalimului, varianta integrală disponibilă la: https://www.nytimes.com/2017/12/06/world/middleeast/trump-israel-speech-transcript.html, accesat la 11.12.2017.

[11] Este vorba despre Planul de partiție a Națiunilor Unite pentru Palestina din 1947. Pentru mai multe detalii vezi și United Nations, „United Nations Partition Plan for Palestine’’ (1947), disponibil la http://www.un.org/Depts/dpi/palestine/ch2.pdf, accesat la 11.12.2017.

______________________________________________________________________________________________ Opiniile prezentate în articol aparțin exclusiv autorului, acesta fiind unicul responsabil de conținutul textului. Acestea nu constituie poziția oficială a GSS.

Leave a Reply