Grupul nostru s-a înființat în primăvara anului 2014, la inițiativa unor studenți de la Facultatea de Științe Politice, specializarea Studii de securitate, sub îndrumarea domnului Prof. univ. dr. Dragoș Petrescu. La acea vreme nu exista un grup dedicat acestui domeniu, care să faciliteze interacțiunea dintre tinerii studenți și practicieni. Mai departe, s-au alăturat grupului studenți de la mai multe specializări din facultate, iar, mai apoi, și de la alte universități din București.

Primul eveniment organizat de noi, Conferința „Putere, pace, securitate” – ediția I, a luat parte într-o sală de curs a facultății noastre, pe data de 9 mai 2014. Cu această ocazie, câțiva studenți au prezentat lucrări de cercetare, în fața unui public restrâns.

În toamna anului 2014, pe 25 noiembrie, în urma anexării Crimeei de către Rusia, am organizat conferința intitulată „Geopolitica Europei de Est în Contextul Crizei din Ucraina”. La acest eveniment l-am avut ca invitat principal pe șeful misiunii diplomatice a Ucrainei în România, domnul Teofil Rendiuk, alături de câțiva profesori specializați în domeniile relații internaționale și intelligence. Având în vedere că subiectul era unul de actualitate, evenimentul a umplut sala Constantin Stoicescu, de la Facultatea de Drept a Universității din București, adunând aproximativ 150 de participanți.

Succesul celei de-a doua conferințe ne-a dat curaj și entuziasm pentru a continua seria de evenimente, așa că, în primăvara anului 2015, am dat apelul pentru lucrări în vederea organizării celei de-a doua ediție a conferinței „Putere, pace, securitate”. Am primit numeroase lucrări, pe teme diverse, precum  „Securitatea și dimensiuni ale securității” „Terorismul post 9/11” sau „Securitatea energetică”. Evenimentul a avut loc pe data de 26 martie, la Palatul Parlamentului și a adunat invitați de seamă, profesori și practicieni din domeniile relații internaționale, securitate națională sau administrație publică, alături de studenții care și-au prezentat lucrările.

Pe data de 25 noiembrie 2015, la exact un an de la „Geopolitica Europei de Est în Contextul Crizei din Ucraina”, a avut loc „Cyber Intelligence, cybersecurity, cyberlaw”, eveniment ce a adus laolaltă specialiști din domeniul securității cibernetice, aflați la conducerea unor instituții de stat sau private axate pe acest domeniu de activitate.

Mai departe, la începutul acestul an, am organizat prima competiție de dezbateri a GSS, ce a avut o desfășurare entuziasmantă și va avea o continuare în viitor.

Cel mai recent eveniment a fost ediția a treia a conferinței „Putere, pace, securitate”. Acesta a avut numeroși invitați de seamă, profesioniști din sfera relațiilor internaționale și a studiilor de securitate. Prezentarea lucrărilor de cercetare ale studenților a fost structurată pe patru secțiuni: Noile paradigme de securitate și intelligence, Migrația în secolul XXI: între securitate și ajutor umanitar, Politica externă și de securitate a României și Securitatea regională în noul context global.