II. Intelligence-ul politic și cultura de securitate în România

II. Intelligence-ul politic și cultura de securitate în România

posted in: Uncategorized | 0

România are nevoie de cultură de securitate și strategii de intelligence pentru a deveni o națiune smart. Acesta  este o continuare a articolului „I. Intelligence-ul politic și cultura de securitate în Era Informațională”, în care autoarea vorbește despre vulnerabilitățile României, contextul european și ce soluții am putea găsi pentru a îndepărta riscurile și amenințările la adresa securității naționale.

 

5. Strategia Națională de Apărare a României pentru perioada 2015-2018 (SNAP)

„Actualele provocări la adresa securităţii României reclamă dezvoltarea unui sistem intelectual creativ, fiind importante educaţia, sănătatea şi factorul social. Direcţiile de acţiune în aceste domenii vor viza cu prioritate: conturarea unui amplu proiect naţional de educaţie, care să asigure mecanisme de planificare pe programe, proiecte şi performanţă; stimularea cercetării ştiinţifice, în corelație cu sistemul de educație, ca demers esențial pentru înţelegerea naturii ameninţărilor și provocărilor actuale;  dezvoltarea culturii de securitate, inclusiv prin educație continuă, care să promoveze valorile, normele, atitudinile sau acţiunile care să permită asimilarea conceptului de securitate națională”[1]

 

Strategia Națională de Apărare (SNAP) este documentul întocmit de către organul executiv al țării (în cazul de față, de către Administrația Prezidențială) și asumat de actualul Președinte al României, domnul Klaus Werner Iohannis. Strategia este al cincilea document de acest tip și  statuează principalele interese și obiective de apărare ale statului, încadrându-le în noul context internațional și identificând, totodată amenințările, riscurile și vulnerabilitățile ce ar putea duce la crearea unor breșe în securitatea națională.

SNAP trasează, în vederea consolidării securității naționale, șapte direcții de acțiune: dimensiunea de apărare, dimensiunea de ordine publică, dimensiunea de informații, contrainformații și securitate, dimensiunea economică și energetică, dimensiunea diplomatică, dimensiunea de management al situațiilor de criză și în cele din urmă, dimensiunea educațională, de sănătate, socială și demografică. În această lucrare mă voi opri, cu precădere, asupra ultimului nivel menționat, pe care îl apreciez ca fiind cel mai important.

În introducerea documentului se precizează faptul că obiectivul final al Strategiei este ca România să devină o țară „puternică în Europa și în lume”, acest lucru presupunând, în primul rând, o capacitate a României de a asigura securitatea cetățenilor săi, oriunde s‐ar afla aceștia. Statul român urmărește, totodată, să apere valorile, interesele și simbolurile naționale. În continuare, se atrage atenția asupra importanței „educației și sănătății, protejării patrimoniului, mediului înconjurător, dar și susținerii domeniilor de excelență”.

În contextul mediului de securitate regional, marcat de ultimele evenimente care s-au desfășurat în spațiul continentului european, îndeplinirea obiectivelor pe care SNAP și le-a propus s-a transformat într-un target destul de greu de atins. Din punct de vedere al politicii externe, România urmărește să își consolideze poziția în UE și să își accentueze profilul pe flancul sud-estic al NATO. De asemenea, țara noastră se angajează să asigure securitatea în regiunea Mării Negre și să sprijine parcursul european al Republicii Moldova.

Cum va reuși să își îndeplinească obiectivele? Este România pregătită să își asume rolul pe care și-l propunea în 2015?

 

Instabilitatea pilonilor europeni

Între timp, Europa pare să fi ajuns la marginea unui abis al coeziunii. După 43 de ani în care s-a bucurat de statutul de membru, Regatul Unit a votat, pe data de 23 iunie 2016, în favoarea ieșirii din UE. La întrebarea pe care referendumul a adresat-o electoratului, „Should the United Kingdom remain a member of the European Union or leave the European Union?”, 51,9% dintre respondenți s-au declarat pentru, în timp ce 48,1% dintre aceștia au votat împotrivă[2]. UK se număra printre cei mai importanți aderenți ai Uniunii și este prima țară care părăsește această construcție europeană, fapt ce ar putea declanșa un precedent.

Au fost aduse în discuție, deja, ipotezele unui Frexit, Grexit sau Nexit (ieșirea Danemarcei din Uniunea Europeană). Impactul direct al Brexitului asupra României este unul moderat, 2019 reprezentând anul în care Marea Britanie ar trebui să părăsească UE și totodată, data la care țara noastră va prelua conducerea Consiliului Uniunii Europene. România va avea atribuții extinse și sarcini suplimentare, imaginea ei depinzând și de modul în care va gestiona situația la Bruxelles.

Un alt fenomen care zdruncină pilonii europeni de stabilitate este ascensiunea populismului. Astfel, actuala criză a Uniunii Europene se interpune crizei liberalismului politic, afirmată la nivel mondial[3]. Situația este amplificată de orientările pro-ruse pe care unele state din estul Europei le-au adoptat în ultimul timp. De exemplu, premierul sârb, Aleksandăr Vucici declara, acum ceva vreme, înaintea unei vizite la Moscova, că negocierea noilor achiziții militare (care constituia scopul vizitei) este necesară protejării „suveranității statului, în contextul disputelor cu NATO”. În ceea ce privește Bulgaria, relația vecinilor noștri de la sud cu rușii a fost consolidată în urma alegerii lui Rumen Radev în funcția de președinte.[4]

Relațiile României cu Republica Moldova – a cărei susținere în parcursul european este consemnată, în Strategia Națională de Apărare, ca obiectiv național de securitate în plan extern – s-au complicat după ce Igor Dodon a câștigat alegerile prezidențiale. Victor Chirilă percepe acest lucru ca fiind o victorie simbolică a Rusiei și a partidelor pro-ruse din Europa, susținute activ de Kermlin[5].

Instabilitatea proiectată de toate aceste evenimente – care constituie o sursă de vulnerabilitate a mediului de securitate regional din care România face parte – amplifică riscurile la care țara noastră este expusă. Rusia și-a exprimat în mod direct tendințele expansioniste și atitudinea față de NATO și UE în 2014, când a anexat Crimeea și a încălcat, prin această acțiune, Memorandumul de la Budapesta. Astfel, principala amenințare de pe scena europeană este Rusia, care poate se poate folosi de vulnerabilitățile țărilor din regiune pentru  a-și spori influența. Vorbind de vulnerabilități, România întâmpină probleme serioase legate de situația economică, educație, corupție, sănătate.

 

Sistemul educațional din România – cum ne educăm viitorul?

Conform datelor furnizate de către Ministerul Educaţiei, numărul copiilor înscrişi în în­vă­ţământul preuni­ver­sitar în anul şcolar 2015-2016 a trecut cu puțin peste 3 mi­lioane. Acest indice exprimă o scădere cu 5% faţă de 2014. Datele de la Institutul Naţional de Sta­tistică (INS) arată că, dacă România anului 1990 avea în jur de 4,8 milioane de copii în gră­di­niţe, şcoli şi licee, în 2014 numărul acestora scăzuse cu 1,8 milioane.

Institutul Național de Statistică susține, de asemenea, că numărul ele­vilor din şcolile ro­mâneşti a scăzut de la an la an cu 14 mii de elevi. În anul şcolar 2015-2016, sistemul preuniver­sitar de învăţământ românesc a cuprins circa 3 milioane de copii, în scădere faţă de anul anterior cu aproximativ 154 de mii de copii, iar tendinţa arată că în anul şcolar viitor s-ar putea coborî pentru prima dată sub pragul de 3 milioane de elevi şi preşcolari.

 

Fig. 3[6]

Calitatea educației într-o țară depinde, în special, de implicarea guvernului în acest sector, de cât de mult investește și mai ales, dacă investește inteligent, conștientizând faptul că un cetățean informat este o sursă de stabilitate pentru mecanismul societal.

 

Fig. 4[7]

Statistica publicată de Monitorul Social conturează legătura dintre bugetul investit pentru educație și rezultatele elevilor români la testele PISA. Datele indică faptul că România aloca, în 2015, numai 3.1% din PIB pentru toate nivelurile de educație, un procent mic în comparație cu investițiile făcute de Polonia – 4.9% , Spania – 4.8% sau de vecinii noștri bulgari – 3.8%. Consecințele sunt proporționale cu eforturile financiare ale statului: România se califică pe ultimele locuri ale clasamentului, singura țară cu o situație asemănătoare fiind Bulgaria, care s-a plasat pe ultimul loc.

Resursa umană este cel mai important element al puterii naționale. Strategia Națională de Apărare a României se concentrează pe direcția euro-atlantică a viziunii statului român și neglijează dimensiunea educațională. După cum indică SNAP, România se bazează, în menținerea securității naționale, pe garanțiile din partea Uniunii Europene și parteneriatul cu statele care au semnat Tratatul Atlanticului de Nord.

Viziunea descrisă în acest document semnalează o realitate la care am făcut referire de mai multe ori în această lucrare și anume faptul că statul nu a înțeles, încă, rolul intelligence-ului și al cunoașterii în menținerea securității. Într-adevăr, România nu deține capacitatea de a întâmpina, singură, amenințările și riscurile caracteristice noului context internațional, însă ar putea să depună mai  multe eforturi pentru a diminua vulnerabilitățile. Este în interesul națiunii române ca indivizii să acționeze în spirit civic, să fie atenți la ce se întâmplă pe scena politică și la nivelul conducerii, să știe la ce riscuri și amenințări se expun și să conștientizeze faptul că prin cunoaștere și cultură de securitate, se pot transforma din surse de vulnerabilitate în furnizori de securitate.

 

6. Cultură de securitate prin intelligence politic

”Intelligence is knowledge, knowledge is power.” – Sherman Kent

 

Centrul de Promovare a Culturii de Securitate definește conceptul acesta relativ nou de cultură de securitate, ca fiind o „abordare instituțională modernă, care promovează problematica securității; cunoașterea registrului de urgențe publice de ordin politic, militar, economic, societal și ecologic; totalitatea noțiunilor, ideilor și informațiilor de care dispun, la un moment dat, cetățenii statului, referitoare la valorile, interesele și necesitatile naționale de securitate; modalitate de dezvoltare a unor atitudini, motivații și comportamente necesare apărării și protecției personale, de grup și statale față de vulnerabilități, factori de risc, amenințări, stări de pericol sau agresiuni potențiale, precum și promovării lor în mediul intern și internațional de securitate[8].”

 

Cum ne transformăm într-o națiune educată?

Pentru a transforma populația României într-o națiune educată și informată este nevoie, în primul rând, de o reformă bine gândită în sectorul educației și cercetării, care să implice creșterea bugetelor alocate, revizuirea programelor de studiu și extinderea scopurilor acestora. Statul român este cel care trebuie să perceapă, în primul rând, nevoia de a educa cetățenii români, astfel încât națiunea română să fie una conștientă, care-și înțelege rolul în societate și care se implică în viața statului. America, de exemplu, a dezvoltat, de-a lungul timpului, o cultură de statecraft care pune accentul pe investiția în cunoaștere.

Comparând situația României cu măsurile pe care Statele Unite le-au adoptat în sectorul educației și cercetării, am înțeles că mentalul elitelor unei țări influențează progresul societății respective. În cazul României este necesară dezvoltarea unui management al societății, proiectat cu instrumente științifice, pe care americanii îl folosesc de ceva timp. Avem, astfel, nevoie de științe sociale și politice aplicate.

Evenimentele de zi cu zi afectează opinia publică, formată, în cea mai mare măsură, pe baza emoțiilor și a prejudecăților. Dependente de actualitatea cotidiană sunt și politicile gândite de stat, a căror direcție poate fi influențată – cu precădere în timpul crizelor pe care le traversează o națiune – de viziunile cetățenilor. În spatele opiniei publice se ascunde o nevoie constantă de adaptare la contextul incert, alături de un puternic instinct al curiozității și lipsa de informații. Intelligence-ul poate fabrica instrumentele necesare formării unei culturi de securitate. Aici intervin științele sociale și politice aplicate, în centrul preocupărilor noastre de zi cu zi.

S-ar înregistra un real progres dacă strategiile naționale s-ar concentra mai mult pe educarea și pregătirea indivizilor, urmărind să se alinieze la schimbările pe care le impune noul mediu de securitate. Totuși, spune Shotwell, dacă Serviciile de Intelligence s-ar oferi să execute partea de gândire în locul națiunii, ar omorî curiozitatea și acea recuzită atât de importantă atunci când ne raportăm la noțiunile de cetățean și cetățenie – spiritul critic [9]. Obstacolele ar putea fi înlăturate dacă, spre exemplu, partidele politice și-ar asuma un rol în acest aspect și s-ar ocupa, în mod direct, nu de lupta dintre ele , ci de cunoaștere și înțelegere. Însă partidele de pe scena politică românească sunt structuri care mențin o conexiune cu cetățenii numai în timpul alegerilor. În mod natural, în restul timpului se ocupă cu acele aspecte ale caracterului național pe care le pot manipula pentru a atrage susținători: prejudecățile și emoțiile.

 

Știm care sunt drepturile și îndatoririle civice?

Cum își exercită românii calitatea de cetățeni, în afara exprimării votului? Un număr considerabil de români nu își exprimă nici măcar opțiunea politică. Datele înregistrate de Biroul Electoral Central în ceea ce privește prezența românilor la secțiile de votare, în timpul alegerilor parlamentare de anul trecut, arată că dintre cele 18.263.875 de persoane înscrise pe liste, numai 7.212.022 au votat în decembrie. Astfel, numai 39,49 % dintre români au pus ștampila pe buletinele de vot.[10]

Națiunea română nu are un simț civic dezvoltat, nu își cunoaște foarte bine rolul și nu este nici bine pregătită sau informată, astfel că nu poate percepe corect realitățile politice și nu poate face față riscurilor și amenințărilor la care este expusă. Se naște, prin urmare, un cerc vicios, în care se învârte, confuz – un electorat neinformat – înclinat să perpetueze o mașină politică care, la rândul său, nu informează.

Un electorat alert, aflat în legătură permanentă cu partide politice scientifically directed ține de domeniul fantasticului. Un indiciu pentru rezolvarea problemei cu care se confruntă societatea românească poate fi oferit de organizațiile neguvernamentale, think-tank-uri și grupurile de tip watchdog. Există, în prezent, câteva inițiative de acest gen (de exemplu, Grupul de Studii de Securitate, Centrul de Promovare a Culturii de Securitate, Centrul de Studii Strategice de Apărare și Securitate, Centrul de Analiză și Studii de Securitate).

Statul trebuie să se folosească de cercetările și expertiza pe care le generează asemenea grupuri, să le sprijine și să le promoveze activitatea. Cunoașterea generată de entitățile acestea ajunge foarte greu la cetățeni, din cauza faptului că ideile se difuzează sub formă de articole, lucrări de cercetare, proiecte științifice – într-un limbaj de specialitate – destul de greu de digerat de publicul român. Ar fi util ca importanța cunoașterii și rezultatele celor care promovează cultura de securitate să fie expuse și prin alte mijloace, precum campanii de informare atractive, emisiuni TV și radio, documentare, chiar și filme.

 

7. Soluții

”To survive in the 21st century, every nation must become a “smart nation” and engage all of its citizens – every citizen must be a collector, producer, and consumer of intelligence-and, thus, create the Virtual Intelligence Community.” – Robert Steele[11]

 

Concluzia este că, pentru a supraviețui în noul mediu internațional, desfigurat de migrație, flagelul terorismului, tendințele expansioniste ale unora din actorii puternici, dar, mai ales, pentru a putea ține piept revoluției surselor deschise – care a dus la apariția războiului cibernetic, cu toată suita de caracteristici – statele trebuie să își transforme popoarele în națiuni inteligente.

Cea mai solicitantă provocare a lumii actuale este incapacitatea individului de a percepe corect realitățile societății în care trăiește, de a putea face diferența între realitate și știri false, de a distinge amenințările, riscurile și vulnerabilitățile care pot afecta securitatea, atât la nivel individual, cât și la nivel național. Este absolut necesară dezvoltarea unei culturi politice și de securitate, pentru ca individul să fie atât consumator, cât și furnizor de securitate și să se transforme, din țintă și vulnerabilitate, într-un cetățean responsabil, informat, care își cunoaște rolul și pe cel al instituțiilor statului. Trebuie să înțelegem, de exemplu, cum ne putem folosi de avantajele tehnologiei (internet, facebook, wi-fi, app-uri) și mai important, să conștientizăm cum pot fi utilizate acestea de către factori externi, într-un mod în care să ne fie afectată siguranța.

 

Încă odată…”Intelligence is knowledge, knowledge is power”

„Intelligence is knowledge”, „Intelligence is organization”, „Intelligence is activity” și în final, ca un rezultat al celor trei funcții enunțate, Sherman Kent ajunge la concluzia că „Intelligence is power”. În cartea Strategic Intelligence for American World Policy, Kent – părintele analizei de intelligence – argumentează faptul că, având cunoștințe, organizându-te în mod corespunzător și desfășurându-ți activitatea în mod inteligent, deții, practic, puterea[12]. Cunoașterea trebuie să îndeplinească mai multe condiții: trebuie să fie completă, corectă, să vină la timp și să poată fi utilizată ca fundament de acțiune. Primul demers în formarea unei culturi de securitate trebuie să fie inițiat de factorii de decizie. Astfel, statul român trebuie să înceapă să acorde mai multă atenție cercetării și educației și în special, experților și oamenilor de știință, pe care trebuie să-i sprijine și de rezultatele cărora trebuie să țină cont.

Research-ul trebuie să devină o parte importantă în procesul de creare a politicilor naționale. Pentru a știi ce măsuri trebuie luate într-un anumit domeniu, fi că este vorba de cel economic, social, educațional sau tehnologic, trebuie cercetată, mai întâi, realitatea socială. La ce nivel se situează țara în domeniul respectiv, ce îi lipsește, dacă are resurse umane. Este nevoie ca decidenții să cunoască, în primul rând, care sunt deficiențele.

La acest capitol, România se încadrează, încă, în categoria underdeveloped countries/ pre-research cultures, unde interesul public pentru știință și cercetare este redus și nu există un grup de presiune activ, care să reamintească, în mod constant, factorilor de decizie, de importanța cercetării în dezvoltarea unei societăți. Stevan Dedijer vorbea, în cartea sa, Underdeveloped science in underdeveloped countries, despre clivajul format între țările care investesc în educație și cercetare și cele care nu fac nimic în acest sens[13]. China, America, Germania, Franța sau Japonia fac parte din topul țărilor care investesc știință și care profită de toate beneficiile politice, economice, sociale și culturale care derivă din interesul lor pentru cercetare.

 

În concluzie

Pentru a  crea o națiune inteligentă, simțul civic trebuie inoculat cetățenilor săi de la o vârstă fragedă, așa încât aceștia să îl poată dezvolta, de-a lungul timpului. Ministerul Educației trebuie să contureze o programă coerentă, prin care să promoveze educația civică, toate acestea pentru ca generația tânără să înțeleagă modul de funcționare a statului și atribuțiile, responsabilitățile și drepturile pe care le implică noțiunea de cetățenie.

 

Bibliografie

[1] Administrația Prezidențială a României, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019  – O Românie puternică în Europa și în lume, București, 2015, p. 21

[2] Miguel Tell Cremades, Petr Novak,  Policy Department for Citizens’ Rights and Constitutional Affairs of the Directorate General  for Internal Policies of the Union, Brexit and the European Union: General Institutional and Legal Consideration, ianuarie 2017, p. 5, study requested by the European Parliament’s Committee on Constitutional Affairs

[3] Adrian Cioroianu, Tot răul spre bine, articol publicat în revista Foreign Policy România, nr. 1, ianuarie – martie 2017, p. 16

[4] Patrick Rus, Pregătirea României pentru noul an: Retrospectiva anului 2016 și scenarii pe 2017 în plan extern, http://grupuldestudiidesecuritate.ro/romania-retrospectiva-2016-scenarii-2017/, 28.03.2017

[5] Victor Chirilă, Alegeri după alegeri, articol publicat în revista Foreign Policy România, , nr. 1, ianuarie – martie 2017, p. 4

[6] Evoluția numărului de copii și elevi înscriși în învățământului preuniversitar în perioada 1990-2015,  statistică a Institutului Național de Statistică, http://www.insse.ro/cms/, 29.03.2017

[7] Educație, PIB și PISA, statistică publicată de Monitorul Social, https://www.facebook.com/monitorulsocial/photos/a.920051001417603.1073741828.917330231689680/920052101417493/?type=3&theater, 29.03.2017

[8] Mic Dicționar de Studii de Securitate, Centrul de Promovare a Culturii de Securitate ,  http://www.cpcs.ro/dictionarsecuritate.php, 29.03.2017

[9] James Shotwell, Intelligence and Politics, The Century CO, New York, 1921, p. 33

[10] Statistici privind prezența românilor la vot la alegerile parlamentare din decembrie 2016, culese de Biroul Electoral Central, http://prezenta.bec.ro/, 29.03.2018

[11] Robert Steele, Creating  a Smart Nation: Strategy, Policy, Intelligence and Information, articol publicat în ”Government Information Quarterly”, volumul 13, nr. 2, p. 159

[12] Sherman Kent, Strategic Intelligence for American World Policy, Princeton University Press, New Jersey, 1949

[13] Stevan Dedijer, Underdeveloped Science in Underdeveloped Countries, revista „Minerva”, volumul 2, Springer Netherlands, 1963, p. 61-81

Articol redactat de Izabela Matei, membră a Grupului de Studii de Securitate

Imagine preluată de pe pagina de facebook Bucharest

 

 

 

______________________________________________________________________________________________ Opiniile prezentate în articol aparțin exclusiv autorului, acesta fiind unicul responsabil de conținutul textului. Acestea nu constituie poziția oficială a GSS.

Leave a Reply