Corupția ca problemă de securitate: riscuri și vulnerabilități sistemice

Corupția ca problemă de securitate: riscuri și vulnerabilități sistemice

posted in: Uncategorized | 0

Corupția este un subiect tot mai des discutat în spațiul public românesc. Faptul că doar 17-18% din cetățenii țării au încredere în Parlamentul României este corelat cu imaginea deputaților și senatorilor printre cei dintâi. Majoritatea clasei politice este asociată indisolubil fenomenului corupției, cu fiecare dosar deschis de DNA liderilor politici ajungând subiect de breaking news. Indiscutabil, corupția reprezintă o problemă reală și actuală pentru societatea noastră. Însă, în ce măsură poate să fie considerată ca fiind o problemă de securitate? Această întrebare își găsește originea în prezența corupției ca problemă abordată în cadrul Strategiei Naționale de Apărare a Țării. Acolo este prezentată drept o vulnerabilitate.

 

Răspunsul la întrebarea de mai sus este unul complex, și de aceea prin acest articol ne propunem un studiu asupra corupției ca fenomen social și asupra impactului pe care corupția poate să-l aibă asupra securității naționale. Grila analizei implică un model extins al securității, dezvoltat de Barry Buzan și Ole Weaver în cadrul Școlii de la Copenhaga, abordând securitatea pe mai multe sectoare: militar, politic, societal, economic, de mediu, etc. În această lucrare ne propunem să abordăm corupția ca o vulnerabilitate pentru securitatea națională, prin modul în care poate să vulnerabilizeze dimensiunile: politică, economică și militară ale securității, generând deopotrivă riscuri mai mult sau mai puțin vizibile.

 

  1. Corupția ca fapt social

 

Pentru a discuta despre corupție, este necesar să înțelegem în primul rând ce este. Modul de a defini corupția diferă, ea putând să fie definită în mod legal sau, mai aprofundat, ca un fenomen social. Aspectele corupției care ne interesează în cadrul prezentului studiu sunt cele ce țin de social, astfel încât, alegem să ne raportăm la aceasta în primul rând ca un fenomen social și abia apoi ca la o infracțiune prevăzută în codul penal. Conform Transparency Internațional, „corupția reprezintă abuzul de putere pentru câștiguri personale. Aceasta poate să fie clasificată drept mare, mică și politică, în funcție de suma pierdută și sectorul în care se desfășoară”[1]. Din punct de vedere sociologic, corupția reprezintă o formă de devianță de la normele sociale, persoanele care se angajează în acte de corupție sfidând prin acțiunea și comportamentul lor contractul social în urma cărora au fost legitimați[2].

 

Așadar, corupția se înfățișează ca un fenomen social prezent cel mai adesea în cadrul instituțiilor publice și presupunând încălcarea normelor acceptate pentru câștiguri personale. Angajându-se în acte de corupție, persoanele vinovate caută câștiguri personale prin abuzarea de puterile funcției deținute, corupția putând genera în acest sens grave disfuncționalități la nivelul instituțiilor publice și al societății, rezultând de cele mai multe ori într-o delegitimare a clasei politice, a funcționarilor publici, în scăderea coeziunii sociale sau în proasta gestionare a banului public, astfel încât, aceasta aduce atingere binelui comun, persoanele însărcinate cu gestionarea acestuia acționând în interes propriu și nu public.

 

Cauzele și relevanța corupției variază în funcție de context. Corupția ca fenomen se regăsește în orice societate umană, la fel de mult cum se regăsește egoismul, dorința de îmbogățire și predispoziția oamenilor spre satisfacerea propriilor interese. Însă există diferențe între corupție ca fenomen endemic și corupție ca simplu fapt social. Societăți cu o lungă experiență birocratică, instituțională reușesc să impună o mai largă respectare a normelor formale și informale, cultura dreptului joacă un rol semnificativ în acest sens, legea fiind privită în societate drept relevantă, instituțiile însărcinate cu aplicarea legii bucurându-se de legitimate și autoritate, acestea la rândul lor efectuându-și în mod real datoria[3].

 

Alte societăți, precum considerăm că este cazul României, suferă de pe urma unei corupții endemice care își găsește originile în experiența istorică și impactul acesteia asupra dezvoltării psihologiei colective. Corupția nu reprezintă o noutate în acest sens, ci a fost și rămâne o realitate constantă a unei societăți care nu are o lungă experiență birocratică și instituțională[4], care s-a aflat de-a lungul istoriei sub forme de ocupație străină (perioada fanariotă, perioada regimului comunist) obligând populația la acțiuni mai mult sau mai puțin legale pentru a-și atinge interese, dezvoltându-se astfel o cultură a persiflării legii în favoarea faptelor de corupție[5]. Mai mult, perioada fanariotă și regimul comunist au încurajat corupția, ridicând-o la rang de normă[6], aceasta fiind practicată în rândurile autorităților, favorurile și relațiile interpersonale jucând un rol mai mare decât cadrul legal în obținerea unor posturi publice sau alte avantaje sociale și economice.

 

Cauzele corupției se regăsesc astfel într-un important fond cultural, alături de care se află și natura umană, dar și fondul instituțional. Măsura aplicării legii în societate, a toleranței pentru corupție în cadrul diferitelor instituții publice, a exemplului oferit de către personalități publice, încurajează sau descurajează, după caz, fenomenul corupției[7]. Condițiile economice joacă, de asemenea, un rol cauzal (fiind vorba, deci, despre un cumul de factori), sărăcia și absența integrării socio-economice încurajând corupția ca mijloc de supraviețuire. În mod ironic, aceleași cauze devin consecințe, sărăcia perpetuându-se prin corupție[8].

 

În ceea ce privește relevanța corupției, aceasta este evidentă în cazul corupției endemice. Corupția are un impact real asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor. Există un risc constant de a fi confruntat cu o situație de corupție și a nu o putea rezolva[9]. Fie datorită necunoașterii legilor și a normelor, fie datorită toleranței instituționale pentru corupție. Acest impact la nivel individual se transpune și la nivel social, corupția putând deveni o amenințare sau un risc pentru societate:

 

– corupția distorsionează însăși principiul competiției specific economiei de piață, încurajând în schimb obținerea de favoruri prin mituirea funcționarilor publici;

– corupția duce la pierderea sau irosirea banului public, limitând potențialul economic al statului, al societății ori al comunităților locale;

– corupția ignoră normele morale și legale, încurajând în schimb alte forme de infracționalitate;

– corupția scade astfel coeziunea socială și politică, generând noi clivaje între victime și presupușii vinovați;

– corupția delegitimează clasa politică, autoritățile statului, încurajând în schimb mișcările și partidele populiste, de extremă-dreaptă sau extremă-stângă;

– corupția permite accederea în funcții publice pe alte criterii decât cele de merit, contribuind la fenomene adiacente precum proasta guvernare și la scăderea calității serviciilor publice;

 

Avem deci o listă cu principalele consecințe negative ale corupției. Ajungem astfel la al doilea subiect al lucrării de față, relevanța corupției pentru securitatea națională. Urmează să vedem în ce măsură astfel de implicații afectează securitatea națională a României, punând în discuție principalele riscuri și vulnerabilități ce decurg în sens logic de pe urma fenomenului de corupție și a implicațiilor sale asupra societății per ansamblu.

 

  1. Vulnerabilități și riscuri asociate corupției

 

  1. Cadru conceptual

 

Înainte de a pune în discuție modul în care corupția aduce atingere securității naționale, este necesar să facem o succintă parcurgere a principalelor concepte utilizate: amenințare, risc, vulnerabilitate și a sectoarelor securității: militar, politic, societal, economic, de mediu. Astfel, Strategia Națională de Apărare a României definește amenințările drept „capacități, strategii, intenții ori planuri ce pot afecta valorile, interese ori obiectivele naționale de securitate”[10]. Riscurile „reprezintă probabilitatea de manifestare a unui eveniment incert, cu impact direct sau indirect asupra securității naționale”[11]. În sfârșit, vulnerabilitățile sunt definite drept „consecințe ale unor disfuncții ori deficiențe sistemice care pot fi exploatate sau pot contribui la materializarea unei amenințări sau unui risc”[12]. Menționăm, din nou, că din această perspectivă, corupția este luată în considerare în actuala Strategie Națională de Apărare ca o vulnerabilitate pentru securitatea națională a României, implicând o atenție deosebită din partea instituțiilor de securitate în ceea ce privește combaterea actelor de corupție.

 

Securitatea extinsă reprezintă o abordare relativ recentă în domeniul studiilor de securitate, produsă de către Barry Buzan și Ole Weaver în cadrul Școlii de la Copenhaga[13]. Aceștia afirmă că în perioada post-Război Rece securitatea nu mai poate să fie interpretată în termeni strict militari, după modelul tradițional al studiilor strategice, ci trebuie să privim și spre alte sectoare care pot aduce atingere securității naționale. Astfel, Buzan propune împărțirea securității pe mai multe paliere:

 

-securitate militară: amenințări, riscuri, vulnerabilități de natură militară, precum izbucnirea conflictelor, lipsa unei industrii de armament, amenințarea unei invazii militare;

-securitate politică: amenințări, riscuri, vulnerabilități de natură politică, precum pierderea legitimității instituțiilor publice, războiul informațional, absența coeziunii interne, atacuri la adresa ideii de stat sau, a priori, o idee slabă de stat, instituții slabe și ilegitime;

-securitate societală: amenințări, riscuri și vulnerabilități care vizează identitatea grupurilor din interiorul societății, acestea se pot manifesta fie la adresa identității majorității (identitatea națională), a valorilor, obiceiurilor și normelor comune, fie la adresa identității minorităților etnice, culturale, religioase, etc. Migrația este adesea considerată un risc din perspectiva securității societale;

-securitate economică: amenințări, riscuri și vulnerabilități de natură economică, care afectează economia națională, limitând astfel capacitatea statului de a-și gestiona propriile nevoi și a de a facilita necesitățile cetățenilor. Dependența de resurse energetice față de alte state, absența anumitor resurse de pe teritoriul național, absența investițiilor sunt probleme care pot afecta securitatea economică a unei națiuni;

-securitate de mediu: amenințări, riscuri și vulnerabilități care privesc mediul înconjurător, având adesea valențe globale, acestea se reflectă în probleme precum schimbarea climatică (ex., încălzirea globală), inundații, poluare, etc.

 

Elementele comune acestor sectoare ale securității țin de impactul lor asupra vieții indivizilor, dar și asupra statului ca întreg. Concomitent, acestea pot să fie interconectate, problemele de securitate economică aducând, de exemplu, atingere securității militare prin incapacitatea de a consolida industria de apărare, implicit forțele armate.

 

  1. Corupție și securitate

 

Așa cum afirmam și la începutul acestui articol, ipoteza noastră constă în caracterul corupției ca vulnerabilitate pentru securitatea națională. După ce am abordat corupția ca fenomen social, impactul acesteia și cadrul teoretic necesar corelării dintre corupție și securitate putem continua cu discutarea corupției ca problemă de securitate, respectiv a modului în care acest fenomen aduce atingere securității naționale. Credem că din cele prezentate mai sus corelația dintre corupție și securitate reiese într-un mod cât se poate de clar. Prin consecințele sale negative, corupția aduce atingere securității naționale pe diferitele sale sectoare:

 

  1. a) Securitate militară

 

Deși dintre diferitele sectoare ale securității corupția se manifestă cel mai puțin vizibil în acest cadru, ea reușește să-l afecteze în forme nuanțate, indirect, prin impactul avut în alte sectoare ale securității. Astfel, prin disfuncțiile generate la nivelul economiei publice, al legitimității clasei politice ori a instituțiilor de stat, corupția generează grave vulnerabilități inclusiv în sectorul militar, limitând posibilitățile de finanțare pentru apărare prin furtul banului public, echipând armata cu instrumente mult mai slabe decât cele necesare, fiind vorba de o finanțare pur formală, diminuând industria de armament a țării sau făcând loc în cadrul forțelor armate pentru persoane ajunse acolo în baza relațiilor interpersonale și nu a meritelor, lucru care pe câmpul de luptă se poate traduce în eșecuri majore.

 

  1. b) Securitate politică

 

În plan politic efectele corupției par să fie cât se poate de evidente, acestea reducându-se într-o scădere a legitimității clasei politice și a instituțiilor publice. Sesizăm astfel, prin intermediul a două sondaje, unul realizat de INSCOP[14], respectiv un al doilea realizat de IRES în anul curent (2017)[15] că gradul de încredere în Parlament continuă să se afle la un nivel minimal, 17-18%, fiind elocvent în ceea ce privește percepția opiniei publice asupra clasei politice din România. O astfel de situație nu poate decât să pună sub semnul întrebării instituțiile democratice, valorile constituționale ale țării, transformându-se astfel într-o vulnerabilitate constantă prin efectele asupra coeziunii socio-politice în România. Clivajele dintre populație și clasa politică fac imposibil procesul decizional în condiții optime și pot să fie amplificate/exploatate de puteri străine în defavoarea României. Concomitent, corupția se traduce în plan politic și ca o deschidere spre spionaj și subversiune, astfel încât predispoziția funcționarilor publici sau a oamenilor politici spre corupție rezultă și în riscul cumpărării acestora (ori a șantajării) de către agenți străini, a influențării procesului decizional în opoziție cu interesele naționale.

 

Efectele corupției asupra securității politice nu se resimt doar pe plan intern, ci și pe plan extern. Cazul României este elocvent. După mai multe tentative ale guvernării de a promulga anumite legi în justiție și a modifica cadrul de funcționare al DNA, instituțiile europene și partenerii americani și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la stoparea luptei anti-corupție și nerespectarea statului de drept. Nu ne vom exprima asupra oportunității acestor legi ori a comunicatelor oficiale din partea partenerilor externi, însă acestea exprimă o tendință ce decurge de pe urma asocierii între decidenții politici și corupție: scăderea prestigiului de țară, a încrederii în instituțiile și decidenții politici din România. Sunt ramificații ce nu pot să fie ignorate, îndeosebi pe fondul dependenței României de protecția militară a SUA și de susținerea economică a Uniunii Europene (din nou, o problemă de securitate politică se transpune și în alte două sectoare, cel militar, respectiv economic).

 

  1. c) Securitate economică

 

Impactul corupției asupra securității naționale se resimte cel mai pregnant în sectorul economic, unde acesta acționează fie la nivelul imaginii publice, descurajând investițiile străine, fie la nivelul pierderilor din buget, limitând potențialul economic ori al descurajării antreprenorilor locali prin intermediul necesității de a plăti mită sau a dezvolta relații cu decidenții politici în vederea succesului în afaceri. Menționăm în acest sens îngrijorările exprimate de diferiți antreprenori sau asociații antreprenoriale, interne și externe, cu privire la legile justiției promovate de actualul guvern cât și de cele precedent (Grindeanu). Corupția endemică descurajează investitorii străini, aceasta putând să facă adesea o investiție mai costisitoare decât câștigurile potențiale prin compromisurile făcute cu politicienii locali. Corupția endemică descurajează antreprenorii autohtoni pe aceleași principii. Corupția endemică duce la pierderi semnificative din bugetul public, lipsind statul de resursele necesare pentru a-și consolida nivelul de dezvoltare ori industria de apărare. În acest sens, efectele corupției asupra securității economice se transpun și în alte sectoare. Vinderea și privatizarea frauduloasă a unor domenii de stat reprezintă, în egală măsură un efect al corupției în sectorul economic, putând rezulta chiar în creșterea influenței unor actori străini pe teritoriul național.

 

  1. d) Securitatea mediului:

 

În ceea ce privește securitatea mediului, corupția afectează și acest sector prin posibilitatea de a ocoli cadrul legal în materie de protecție a mediului. Aruncarea deșeurilor în spații care nu sunt destinate acestui lucru, nerespectarea limitelor legale în materie de emisii de carbon și multe altele pot să fie ramificații ale corupției în ceea ce privește securitatea mediului, având un impact asupra mediului înconjurător și a cetățenilor obligați să trăiască în cadrul acestuia.

 

III. Concluzii și recomandări

 

Scopul acestei lucrări a fost să prezinte conexiunile dintre securitate și corupție, respectiv modul în care fenomenul corupției aduce atingere securității naționale pe diferitele sale paliere. Am prezentat în rândurile de mai sus modul de manifestare al corupției, sectoarele relevante pentru securitatea națională și impactul corupției asupra fiecăruia dintre sectoarele respective. Concluzionăm această lucrare, afirmând din nou că, într-adevăr, corupția reprezintă o vulnerabilitate pentru securitatea României, într-un mediu internațional și regional de securitate tot mai impredictibil. Slăbind coeziunea socială, legitimitatea actorilor instituționali și politici, respectiv potențialul economic și de dezvoltare al țării, corupția acționează ca una dintre principalele vulnerabilități pentru securitatea națională, generând în schimb riscuri tot mai pregnante sub forma scăderii prestigiului României printre partenerii strategici, scăderea nivelului de investiții străine în România și descurajarea antreprenorilor autohtoni. Vulnerabilitățile pot să fie exploatate, în egală măsură, de către actori ostili pentru a influența procesul decizional din România în favoarea propriilor interese și în opoziție cu interesele naționale, așa cum sunt definite în cadrul SNAp 2015.

 

Recomandăm în acest sens continuarea luptei anti-corupție prin mijloacele instituționale aflate la dispoziție. Protejarea independenței unor instituții fundamentale precum DNA și Serviciul Român de Informații rămân necesități în vederea facilitării acestui proces de îmbunătățire a justiției din România și scădere a fenomenului corupției. Clasificarea corupției ca o problemă de securitate permite întreprinderea de acțiuni cu caracter operativ-informativ din partea SRI în vederea contracarării acestui fenomen, tocmai prin atribuțiile Serviciului în apărarea valorilor constituționale și a securității economice. Însă corupția rămâne o problemă în primul rând socială, ținând astfel de mediul cultural specific societății românești, de obiceiurile adânc înrădăcinate în mentalul colectiv. Eliminarea sau limitarea drastică a corupției pe termen lung necesită nu doar eforturile evidente ale instituțiilor cu atribuții în domeniu, ci și dezvoltarea prin educație (formală și informală) a unei culturi a dreptului, a unui mediu birocratic și instituțional în care corupția să fie descurajată. Educația juridică în școli, alături de educația civică și dezvoltarea simțului de responsabilitate reprezintă pași esențiali în această direcție, respectarea legii necesitând a priori cunoașterea acesteia.

 

Articol scris de Alexandru Sudițoiu

 

Bibliografie

[1] Transparency International, „How do you define corruption ?”, disponibil la https://www.transparency.org/what-is-corruption#define, accesat 03.12.2017.

[2] Șerban Lanescu „Corupția ca fenomen social”, Revista de Sociologie, nr. 5-6, 2001, disponibil la http://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.5-6-2001/SERBAN%20%20LANESCU%20art13.pdf, accesat la 03.12.2017.

[3] Ibid.

[4] Ibid.

[5] George Rădulescu, „Românii s-au învățat să se supună”, interviu realizat cu Lucian Boia, Historia, disponibil la https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/istoricul-lucian-boia-romanii-s-au-invatat-sa-se-supuna, accesat la 03.12.2017.

[6] Ibid.

[7] Șerban Lanescu op. cit.

[8] Ibid.

[9] Alexey Nechaev și Anna Proskurina, „Corruption as a Social Phenomenon. Comparative Analysis in Russia and Germany”, disponibil la http://paperroom.ipsa.org/papers/paper_17548.pdf, accesat la 03.12.2017.

[10] Președinția României, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru Perioada 2015-2019, Capitolul:„Amenințări, riscuri și vulnerabilități”, București, 2015:14-16, disponibil la http://www.presidency.ro/files/userfiles/Strategia_Nationala_de_Aparare_a_Tarii_1.pdf, accesat 03.12.2017.

[11] Ibid.

[12] Ibid.

[13] Vezi și Barry Buzan, Popoarele, Statele și Frica, Chișinău: CARTIER, 2014.

[14] INSCOP, „Încrederea în instituții”, aprilie 2016, disponibil la http://www.inscop.ro/aprilie-2016-increderea-in-institutii/, accesat 03.12.2017.

[15] IRES, „România în declin”, Sinteza, 165.

______________________________________________________________________________________________ Opiniile prezentate în articol aparțin exclusiv autorului, acesta fiind unicul responsabil de conținutul textului. Acestea nu constituie poziția oficială a GSS.

Leave a Reply